
Tenerife este un loc în care soarele strălucește tot anul, iar peisajele par desprinse dintr-un vis exotic. Această veritabilă perlă a Atlanticului, situată la 300 de km de coasta Africii și la 1300 km de Spania Continentală, îmbină armonios plajele superbe, pădurile luxuriante și munții vulcanici, oferind un spectacol natural de neegalat. Pe lângă toate acestea, având și o climă perfectă, denumită “primăvara eternă“, Tenerife este locul ideal pentru relaxare, descoperiri culturale și aventură. Deci, vom avea parte de numeroase plaje minunate și de numeroase obiective turistice pe care nu trebuie să le ratezi în Tenerife.
Tabloul general al insulei este superb, cu trasee montane, peisaje incredibile, plaje cu nisip fin, auriu sau negru (în nord), stațiuni vibrante și orășele istorice, conturează o vacanță de vis.
Poți face drumeții pe traseele montane, poți face excursii de observare a balenelor, sau te poți delecta cu gastronomia locală și bineînțeles, te poți relaxa pe superbele sale plaje. În câteva cuvinte, Tenerife nu este o simplă destinație, ci este un loc special, plin de povesti, în care fiecare apus de soare, te face sa visezi la următoarea zi.
De-a lungul articolului, pe lângă activități, atracții și obiective turistice din Tenerife, vom trece si printr-un scurt și util ghid de călătorie, din care vei obține toate informațiile necesare unei vacanțe aici.
Cum ajungi și cum te deplasezi în Tenerife?

Cum ajungi în Tenerife?
Principalul mod de a ajunge în Tenerife, este pe calea aerului, cu avionul. Românii pot ajunge aici fie prin zboruri directe, ocazionale, sau cu escală în orașe mari precum Madrid, Barcelona, Frankfurt ori Lisabona. Cele directe nu sunt regulate, ci pot fi mai frecvente în perioadele de vârf, primăvara și vara.
Tenerife are două aeroporturi, cel din sud, TFS, și cel din nord, TFN. Cel din sud este mai mare și este de regulă folosit pentru zborurile internaționale.
Amândouă au câte un singur terminal, dar în ambele cazuri, modernizat. Vei găsi aici Duty-free, branduri internaționale, cafenele, magazine fast-food, ATM-uri și puncte de informare turistică.
Cum te deplasezi în Tenerife ca turist?

Poți închiria o mașină(vezi articol dedicat închiriere mașină Tenerife), ceea ce reprezintă o alegere populară printre turiști, mai ales în sud. O altă variantă o reprezintă transportul public, care este reprezentat de autobuze, operate de TITSA, care fac curse atât în interiorul cât și în afara zonelor urbane și către alte orașe și atracții.
Ai la dispoziție, de asemenea, serviciile de ride-sharing și taxiurile, dar acesta reprezintă variante mai scumpe, pe care nu le recomand neaapărat.
În mod cert, noi recomandăm închirierea unei mașini, dacă vrei să te bucuri cu adevărat de frumusețea insulei. Noi închiriem mereu de pe Discover Cars, sunt foarte serioși și nu am întâmpinat niciodată probleme. De asemenea, știi că prin intermediul lor găsești cele mai sigure companii de rent a car, indiferent de destinație.
Top 10 plaje Tenerife pe care trebuie să le vizitezi:
1. Playa de las Trestitas – Top plaje Tenerife

Este situată în apropiere de Santa Cruz, are nisip auriu, ape calme și este ideală pentru familii. Este amenajată cu facilități, baruri și restaurante.
2. Playa del Duque – Top plaje Tenerife

O plajă exclusivistă în Costa Adeje, cu nisip auriu, perfectă pentru relaxare, înot și sporturi acvatice. Este înconjurată de numeroase resorturi de lux.
3. Playa de las Américas – Top plaje Tenerife

Renumită pentru viața de noapte vibrantă și posibilitățile de a practica sporturi acvatice. Plaja este animată și plină de turiști.
4. Playa de Los Cristiano – Top plaje Tenerife
O plajă mare, cu nisip fin și ape calme, populară pentru familii. Are multe facilități și o atmosferă relaxată.
5. Playa Jardin – Top plaje Tenerife

O plajă cu nisip vulcanic, cu grădini tropicale, unde poți combina relaxarea pe nisip cu plimbări prin natură.
6. Playa Benijo – Top plaje Tenerife
Este o plajă sălbatică din nord, cu valuri mari, ideală pentru iubitorii de natură și surf.
7. Playa El Medano – Top plaje Tenerife
Cunoscută pentru vânturile sale favorabile windsurfingului și kitesurfingului, fiind una dintre cele mai populare plaje pentru sporturi acvatice.
8. Playa de la Tejita – Top plaje Tenerife
O plajă liniștită, cu nisip roșu și peisaje montane spectaculoase. Este perfectă pentru relaxare.
9. Playa de San Marco – Top plaje Tenerife
Situată în Garachico, această plajă mică, cu nisip negru, este o oază de liniște, fiind perfectă pentru o escapadă de relaxare.
10. Playa Abama – Top plaje Tenerife
O plajă ascunsă și exclusivistă, cu ape cristaline și nisip fin, perfectă pentru o vacanță de lux, accesibilă doar printr-un drum privat.
Top 10 Obiective Turistice Tenerife
Dacă îți planifici un itinerariu de vizitare și îți pui întrebarea ce sa faci 7 zile în Tenerife, îți propun 10 atracții turistice impresionante, unele fiind dincolo de cele mai cunoscute locuri. Iată deci, câteva obiective turistice pe care să nu le ratezi, indiferent dacă călătorești singur, în cuplu sau cu prietenii, ori te întrebi ce să faci 7 zile în Tenerife cu copiii.
1. Top Obiective Turistice Tenerife – Santa Cruz de Tenerife

Acesta este un oraș cu o atmosferă tânără, vibrantă, cu parcuri și piețe animate de viață și arhitectură modernă. Te poți plimba pe Rambla de Santa Cruz, un bulevard împodobit cu statui și spații verzi, perfect pentru relaxare, dar și pe Calle Castello, unde vei găsi magazine și cafenele.
Și în Plaza Espana, centru orașului, vei găsi oportunitatea de a sta la o terasă și savura o băutură răcoritoare în timp ce te bucuri de atmosfera extraordinară . De asemenea, tot aici, te poți bucura de câteva fotografii faine, pe malul lacului artificial.
Dacă ești interesant de cultură, vizitează Auditorio de Tenerife, Muzeul de Artă Contemporană sau Igleasia de la Conception. Pentru un amestec de modern și tradițional, mergi și în Mercado de Nuestra Senora de Africa, unde poți găsi produse locale dar poți gusta și din atmosfera extraordinară proprie acestui loc.
2. Top Obiective Turistice Tenerife – Parcul Național și Vulcanul Teide

Acestea sunt unele din principalele simboluri ale insulei și totodată, atracții centrale pentru turiștii care aleg să își petreacă vacanța aici. Vulcanul Teide este cel mai înalt vârf din Spania și este înconjurat de un peisaj vulcanic unic. Vârful are 3715 m, iar telecabina urcă până la 3555 m, oferind oportunități unice de a observa acest mirific peisaj de sus.
Ai la dispoziție și varianta de a face trasee și drumeții prin parcul național și chiar de a urca spre vârful vulcanului, însă asta presupune o rezervare care trebuie făcută cu câteva luni înainte.
Un lucru interesant este acela că cerul de deasupra acestor peisaje este unul din cele mai limpezi din lume, iar seara, acesta devine ideal pentru iubitorii de observații astronomice.
Pe harta obiectivelor turistice din Tenerife, Parcul Național este ceva ce să nu ratezi. Dacă vi cu copiii, alege trasee mai scurte și mai accesibile și nu uita de hainele groase, deoarece odată cu altitudinea vei avea nevoie de ele din ce în ce mai mult.
3. Top Obiective Turistice Tenerife – Puerto de la Cruz și Loro Parque

Puerto de la Cruz este unul din cele mai populare orașe de pe insulă și o atracție importantă pe harta de obiective turistice Tenerife, din partea de nord. Este unul din cele mai vechi și fermecătoare orașe canariene, cu un mix interesant și atrăgător, între o așezare tradițională și o stațiune sofisticată.
Orașul este mai liniștit decât ceea ce este în sud, cu o viață de noapte mai calmă și cu o atmosferă generală mai relaxată. Printre atracțiile importante de aici se numără Lago Martinez, un complex de piscine, Playa Jardin, o plajă cu nisip negru, vulcanic și Loro Parque.

Loro Parque este un parc zoologic, situat în Puerto de la Cruz, renumit la nivel mondial pentru grija cu care sunt tratate animalele și este un exemplu ideal dacă te întrebai ce să faci 7 zile în Tenerife cu copiii.
Diversitatea animalelor este impresionantă. Vei găsi aici, gorile, tigri, jaguari și rechini, iar spectacolele organizate cu papagali, orci sau delfini, te vor impresiona. De asemenea, la fel de mult te va impresiona și habitatul creat special pentru pinguini.
Este o alegere excelenta pentru familii, oferind în egală măsură atât divertisment cât și educație. Prețurile pentru adulți și copii sunt diferite, dar dacă plănuiești sa îl vizitezi împreună cu familia, există și un tip de bilet combinat. Merită să îți treci această atracție în itinerariu, mai ales dacă ești cu copiii.
4. Top Obiective Turistice Tenerife – Garachicho

Este de asemenea, un oraș aflat în nordul insulei, pe coastă, renumit pentru frumusețea sa naturală și pentru atracțiile unice. Dacă vrei să faci poze faine pentru Instagram, Garachicho este locul perfect.
Principalul său obiectiv turistic este El Caleton, o serie de piscine naturale, în craterele formate în urma unei erupții vulcanice mari. Pe lângă acestea, aici te poți relaxa în Plaza de la Libertad, un loc plin de viață, unde te poți destinde printr-o plimbare și poți simți vibrația pozitivă a orașului.
Alte două obiective interesante care trebuie trecute neapărat în itinerariu, sunt Castello de San Miguel și Convento de San Francisco, o fortăreață și o biserică, care străjuiesc aceste locuri de secole și prin intermediul cărora vei face o incursiune în istoria orașului și a insulei.
Orașul este o destinație ideală pentru o excursie de o zi, sau măcar câteva ore. Cât despre prețuri, mâncarea și suvenirurile sunt accesibile.
5. Top Obiective Turistice Tenerife – San Cristobal de la Laguna

Daca te întrebi ce poți să faci trei zile în Tenerife, atunci rezervă o zi pentru fosta capitală a insulei și vei descoperi un Tenerife diferit. De aici a început sistematizarea teritoriilor imediat după ce spaniolii au cucerit insula în secolul 15.
Prin urmare, arhitectura colonială este cea care impresionează în acest oraș, iar obiective precum Catedrala de la Laguna sau Igleasia de la Conception, sunt exemple grăitoare în acest sens.
Plimbările pe străzile pietruite și drepte (pentru a servi drept exemplu de dezvoltare urbană și pentru celelalte orașe, așa cum au gândit spaniolii coloniști inițial) și vizitarea magazinelor cu suveniruri (la prețuri bune) , sunt experiențe în sine. Atracții precum Museo de Historia y antopologia, te vor ajuta sa înțelegi mai bine trecutul acestor locuri.
Dacă alegi să petreci o zi aici, poți merge și în Parcul Rural Anaga, o zonă perfectă pentru drumeții
6. Top Obiective Turistice Tenerife – Parcul Rural Anaga

Dacă vrei să descoperi latura sălbatică și naturală a insulei, atunci trebuie neapărat să vizitezi acest parc natural, această bijuterie din Tenerife și te vei convinge că insula are chiar de toate. Parcul se întinde pe raza a mai multor municipalități și ca să îți faci o idee despre dimensiunea sa, se întinde pe o suprafață aproximativă de 14.000.
Ce poți face aici? Ei bine, drumeții, cu peste 20 de trasee marcate, de dificultăți diferite, fotografie (Parcul oferind puncte de belvedere absolut fantastice), vizite în sate izolate și plaje sălbatice.
Ca și facilități, vei găsi restaurante și magazine în satele din parc, un centru de vizitatori, parcări la principalele puncte de acces, trasee marcate și panouri informative și tururi ghidate.
7. Top Obiective Turistice Tenerife – Masca, satul din munți

În Munții Teno, se află acest sat, Masca, un sat spectaculos, cu peisaje dramatice, care te vor face să crezi că ești într-o altă lume. Satul este cocoțat pe o creastă, cu poteci înguste care duc către plajă. Se află la altitudinea de 640 m și numără 90 de locuitori.
Este o destinație potrivită pentru cei care preferă drumețiile și traseele montane. Traseul îți oferă priveliști incredibile. Se organizează și excursii aici, cu transport și ghidaj, în funcție de preț.
Trebuie să știi însă, că traseul este atât provocator, cât și obositor, deoarece durează aproximativ 3 ore, deci nu trebuie să te aventurezi aici nepregătit.
8. Top Obiective Turistice Tenerife – Siam Park

Acesta este răspunsul perfect pentru întrebarea ce să faci 7 zile în Tenerife cu copiii. Acesta este unul din cele mai cunoscute și faine parcuri acvatice, cu tobogane spectaculoase, zone de relaxare și valuri artificiale (cele mai mari din lume) . Este o experiență care merită și trebuie încercată, iar legat de preț, acesta variază în funcție de opțiunile pe care le ai.
Parcul are 185.000 metri pătrați si include zeci de atracții acvatice precum un râu leneș, cel mai mare val artificial, de aproximativ 3 m, un turn de plonjon de 30 m, zone de relaxare cu masaj thailandez și multe altele. Tematica parcului se concentrează pe ideea îmbinării farmecului misterios al vechiului regat thailandez Siam, cu un parc acvatic modern și plin de atracții.
9. Top Obiective Turistice Tenerife – La Orotava

Acesta este un oraș colonial, care trebuie trecut pe harta de atracții turistice din Tenerife neapărat, deoarece îți va descoperi atât istoria cât și spiritul autohton al acestui loc. Arhitectura colonială, casele tradiționale și grădinile frumoase, te vor atrage în povestea pe care acest loc o are de spus.
Dacă vrei să descoperi partea autentică, tradițională a insulei, La Oratava, este ceva ce să nu ratezi în Tenerife. Pe lângă explorarea orașului, trei din atracțiile principale sunt Grădina Victoria, Casa de lso Balcones și Molino del Hoyo.
Grădina Victoria este un foarte frumos obiectiv turistic gratuit din Tenerife, oferind o vedere superbă asupra orașului. Este organizată pe terase, are alei umbrite, fântâni și flori exotice. Dacă în itinerariu ai trecut și acest oraș, trebuie neapărat să ai inclusă pe listă și Grădina Victoria.
Casa de los Balcones este o casă tradițiinală specifică zonei Insulelor Canare, cu balcoane sculptate, care adăpostește un muzeu cu arhitectură, mobilă și obiecte tradiționale.
Molino del Hoyo este o moară, încă în funcțiune, unde se produce gofio, o faină de porumb sau grâu, aliment de bază în bucătăria autohtonă. Turiștii pot observa procesul de producție al acestui ingredient de bază.
10. Top Obiective Turistice Tenerife – Los Gigantes

Los Gigantes, sunt niște stânci, care se ridică în mod absolut impresionat la 600 metri înălțime deasupra oceanului. Poți admira acest peisaj de pe uscat sau poți profita de o ieșire cu barca, iar ca bonus, ai ocazia sa vezi și delfini sau balene. Poți face baie în apele cristaline, poți face snorkeling sau pur și simplu, te poți bucura de peisaj. Sunt mai multe tururi, iar ele variază în funcție de preț.
Vremea în Tenerife. Atracții pentru orice sezon

Tenerife are o climă sub-tropicală, iar asta înseamnă că vremea este frumoasă pe tot parcursul anului, însă aceaste afirmații suportă câteva explicații. Așadar, hai să vedem pe scurt, care sunt principalele sezoane aici, ce caracteristici au și ce poți face în Tenerife, în funcție de perioada în care vizitezi insula.
Primăvara și toamna, la fel ca și în Mallorca(vezi plaje Mallorca) vremea este plăcută, cu temperaturi de 22-25 grade celsius și este o perioadă ideală pentru explorarea insulei. Așadar, poți viza atracții precum Parcul Rural Anaga, Parcul Național Teide sau satul Masca. În această perioadă vei găsi prețuri mai mici, iar insula este mai puțin aglomerată.
Vara este sezonul de vârf, cu temperaturi peste 30 de grade. Vei găsi acum, după cum era de așteptat, cele mai mari preturi și cea mai mare aglomerație. Este sezonul perfect pentru plajă și atracții precum Siam Park.
Iarna, temperaturile se situează în jurul a 20-24 grade celsius, iar zona nordică poate fi mai umedă. În Parcul Național Teide poți găsi chiar zăpadă în zonele cu altitudine mare. În principal, dacă condițiile meteo permit, poți vizita tot ceea ceea ce poți vizita și toamna. În această perioadă, te poți bucura și de o serie de carnavaluri locale.
Cazare în Tenerife – zone principale și recomandări

Alegerea cazării depinde de experiența pe care o cauți, astfel, Sudul este pentru cei care vor plaje și viață de noapte, Nordul pentru cei care caută o zonă autentică și mai puțin aglomerată iar zona montană este pentru cei care caută natura și drumețiile.
Recomandări de cazare
Este un hotel de 4 stele, situat în orașul San Cristobal de la Laguna, deci într-o zonă mai tradițională, ideală pentru cei care vor să exploreze partea colonială a insulei
Clădirea are arhitectură tradițională, dar cu facilități moderne, deci un mix care te va atrage. Camerele sunt elegante, restaurantul hotelului are preparate locale, iar piscina de pe acoperiș îți va oferi o panoramă impresionantă asupra orașului.
Este aproape de obiective turistice importante precum catedrală și muzee istorice. Este potrivit pentru călătorii cu un buget redus și care caută să îmbine confortul cu autenticitatea.
Situat în Puerto de la Cruz, pe malul oceanului, acest hotel de 4 stele este ideal pentru cei care vor să combine relaxarea pe plajă, cu explorarea. Are două piscine mari, un restaurant tip bufet, baruri cu vedere către plajă și camere spațioase.
Locația este excelentă deoarece permite accesul rapid la plajă dar și la obiective turistice precum Lago Martinez, piscinele cu apă sărată, Jardim Bitanico dar și la o serie de magazine și restaurante. Este ideal pentru turiștii cu un buget mediu, care caută puțin mai mult confort dar nu vor nici să investească foarte mult în cazare
Este un resort de lux, unul din cele mai exclusiviste din Tenerife, cu o arhitectură în stil colonial, dar cu facilități moderne, situat pe Costa Adeje. Complexul are 5 vile, 5 piscine, acces rapid la plajă, centru SPA și o serie de alte servicii premium.
Are restaurante gourmet, din care unul chiar cu o stea Michelin. Este experiență ideală pentru cei care vor servicii de premium și să simtă că se cazează într-un loc pe măsura frumuseții insulei.
Ce mâncăm în Tenerife?

Bucătăria locală combină influențe spaniole și africane, rezultând preparate unice și deosebit de interesante.
Mâncăruri tradiționale pe care trebuie să le încerci:
Un prim preparat pe care ți-l recomand este Papas arugadas con mojo, adică cartofi fierți în coajă, serviți cu sosuri picante precum mojo rojo și mojo verde. Apoi, o tocăniță în stil spaniol, consistentă, cu carne de vită și năut, Ropa Vieja. Alte preparate: Pescado a la esplada, peste prăjit cu usturoi și ulei de măsline și Queso asado con miel de palma, brânză la grătar cu miere de palmier, o delicatesa locală. Nu trebuie să uitam nici de gofio, faina de porumb, care deși nu este un preparat în sine, este un ingredient care poartă amprenta locală.
Unde să le servești? Vei găsi aici numeroase locații, de la cele mai simple și tradiționale, până la cele deux, strălucitoare, precum New York Cafe Budapesta, spre exemplu. Hai să vedem care sunt recomandările pentru Tenerife pentru a te putea bucura de bucate făcute „ca la mama lor”. Ei bine te poți orienta către Guachinches, restaurante tradiționale, canariene, de obicei, afaceri de familie. Cele mai bune sunt în nord, în La Orotava și Tacoronte.
Un alt loc renumit este El Calderito de la Abuela, tot în La Orotava. Acest local este cunoscut pentru preparatele tradiționale reinterpretare într-un stil modern. În final, îți recomand și un restaurant din sud, El Cine, din Los Cristianos. Acest restaurant este cunoscut pentru atmosfera relaxată și preparatele proaspete, în special pește și fructe de mare.
Acestea fiind spuse, te invit să descoperi Tenerife, o destinație extraordinară, care oferă atracții turistice variate și deci, o experiență complexă și completă. Vei găsi aici relaxare în cadre de vis, aventură în peisaje rupte din altă lume și o bucătărie cu arome unice.
Întrebări frecvente despre Tenerife
1. Care este cea mai bună perioadă pentru o vacanță în Tenerife?
Tenerife poate fi vizitată în orice perioadă a anului, datorită climatului său subtropical. Totuși, dacă îți dorești temperaturi ideale pentru plajă și baie în ocean, perioada mai–octombrie este perfectă. Dacă preferi mai puțină aglomerație și temperaturi mai blânde, alege lunile martie–mai sau septembrie–noiembrie.
2. Unde e mai bine să te cazezi în Tenerife, în nord sau în sud?
Depinde mult de preferințele tale. Sudul insulei (Costa Adeje, Playa de las Américas, Los Cristianos) este ideal dacă vrei plaje superbe, viață de noapte intensă și vreme însorită garantată. Nordul (Puerto de la Cruz, Santa Cruz) oferă o atmosferă autentică, vegetație luxuriantă, obiective culturale și peisaje spectaculoase, dar poate fi uneori mai înnorat și ploios.
3. Cum te deplasezi cel mai bine pe insulă?
Cel mai confortabil mod de a explora Tenerife este să închiriezi o mașină. Drumurile sunt excelente, iar prețurile de închiriere sunt accesibile. Dacă nu conduci, autobuzele locale („guaguas”) sunt bine dezvoltate și conectează principalele orașe și atracții turistice.
4. Ce activități să nu ratezi în Tenerife?
Printre activitățile pe care nu trebuie să le ratezi se numără vizitarea Parcului Național Teide și urcarea pe vulcan, plimbarea prin spectaculoasa vale Masca, observarea delfinilor și balenelor în largul oceanului, vizitarea celebrelor plaje cu nisip negru din nord sau relaxarea în parcurile acvatice Siam Park și Aqualand din sud.
5. Este Tenerife o destinație potrivită pentru familii cu copii?
Da, categoric! Tenerife este o insulă extrem de prietenoasă cu familiile. Găsești numeroase plaje sigure cu nisip fin, parcuri tematice (Loro Parque, Siam Park, Jungle Park), restaurante care oferă meniuri pentru copii, și unități de cazare special adaptate familiilor. În plus, clima blândă face ca insula să fie confortabilă pentru vacanțele cu cei mici pe tot parcursul anului.
Leave a Comment