
Mykonos este o celebră destinație turistică din Grecia, cunoscută mai ales pentru atmosfera vibrantă și pentru plajele sale. Turiști din întreaga lume se înghesuie să își petreacă vacanța în acest loc de vis, care pe lângă plajele superbe, impresionează și prin peisajele naturale și arhitectura caselor.
Insula îmbină tradiționalul cu modernul. Străduțele sale înguste sunt pline de restaurante, de taverne, de magazine cu obiecte tradiționale dar și de magazine de lux. Deci, vizitatorii se pot bucura atât de tradiție, cât și de facilitățile moderne.
Pe lângă plaje și viața de noapte, Mykonos are și o altă față care se lasă ușor descoperită de orice vizitator care ii trece pragul. Tradiția grecească este puternic reprezentată și poate fi descoperită prin satele autentice, bisericile pitorești și morile de vânt, care sunt simboluri ale insulei.
Într-un cuvânt, putem caracteriza Mykonos ca fiind un loc plin de viață, unde poți îmbina relaxarea și distracția, cu explorarea tradițiilor grecești autentice.
În continuare o să îți prezentăm, pe scurt, ce activități nu ai voie să ratezi dacă ajungi în Mykonos, urmând ca ulterior să îți prezentăm un ghid complet care cuprinte plaje din Mykonos, obiective turistice și toate tips&tricks pe care le avem pentru tine.
Ce activități nu ai voie să ratezi în Mykonos?
Mykonos e recunoscută pentru vibe-ul vibrant, plajele luxoase și viața de noapte, dar insula are mult mai mult de oferit. Uite ce activități merită încercate pentru o vacanță completă:
- Croazieră spre Delos și Rhenia cu masă la grătar inclusă – un tur de o zi în care simți din plin atmosfera cicladică autentică. Explorezi situl arheologic Delos, faci plajă și snorkeling în apele limpezi de la Rhenia, apoi te așteaptă o masă la grătar servită chiar pe barcă. Poți rezerva de aici și să îți pregătești costumul de baie!
- Super Paradise Beach – pat de soare rezervat în avans – dacă vrei să te bucuri de una dintre cele mai populare plaje din Mykonos fără stresul găsirii unui loc, îți recomandăm să-ți rezervi din timp un șezlong la Divine Beach Bar. Atmosfera e relaxantă ziua și se transformă în petrecere odată cu apusul. Îți poți rezerva locul de aici.
- Tur privat cu un localnic – dacă vrei să descoperi poveștile din spatele caselor albe, cele mai fotogenice colțuri din oraș și locurile ascunse pe care doar localnicii le știu, acest tur e pentru tine. Ghizii sunt prietenoși și adaptabili, iar experiența e relaxată și autentică. Îl găsești aici.
- Croazieră la apus cu petrecere pe barcă – dacă vrei să simți energia Mykonosului în cel mai pur stil, rezervă o croazieră la apus cu DJ live, open bar și dans pe barcă. Ai două variante excelente: această croazieră clasică cu party sau o variantă de sunset cruise ceva mai relaxată, ideală dacă mergi în cuplu.
✨ Recomandarea noastră? Dacă ar fi să alegem doar trei experiențe care chiar ne-au rămas în suflet, ar fi:
- Croaziera spre Delos & Rhenia – pentru mixul perfect de cultură, relaxare și peisaje de vis.
- Turul privat cu localnic – pentru senzația că descoperi Mykonos cu un prieten care locuiește acolo.
- Croaziera la apus cu petrecere – pentru energia incredibilă, muzica live și peisajul care îți taie răsuflarea când soarele se scufundă în mare.
Toate celelalte activități sunt excelente și merită încercate în funcție de cât timp ai la dispoziție și ce fel de vibe cauți – chill, activ sau de distracție maximă.
Cum ajungi și cum te deplasezi în Mykonos?
Cum ajungi în Mykonos?
Poți ajunge aici cu avionul în Aeroportul Internațional Mykonos, situat la aproximativ 4 km de principalul oraș al insulei, Chora (Mykonos Town). Din România, sunt zboruri directe mai ales în sezonul de vară, iar în rest, prin Atena, unde exista zboruri operate de companii low cost.
Poți ajunge și pe cale maritimă, din Pireu sau Rafina, durata transportului fiind de 2 pana la 5 ore, în funcție de tipul vasului. Portul principal al insulei este Tourlos, iar pana în Chora, se poate lua autobuzul sau taxiul.
Cum te deplasezi în Mykonos?
Transportul public este organizat decent, însă în afara sezonului turistic, frecvența poate fi mai limitată. Autobuzele leagă principalele plaje de Chora. În timpul sezonului turistic, frecvența circulației autobuzelor crește însă aglomerația poate deveni deranjantă.
Este populară alternativa închirierii unei mașini, ATV sau scuter, însă e bine de știut că străzile sunt înguste și uneori destul de abrupte.
Taxiurile sunt puține și scumpe, iar variantele de ride sharing, limitele. Există și taxi boat-uri care funcționează între plaje.
🚗 Merită să închiriezi o mașină în Mykonos? Absolut, mai ales dacă vrei libertate totală de mișcare.
Transportul public există, dar rutele sunt limitate și aglomerate în plin sezon, iar taxiurile nu sunt mereu disponibile. Închirierea unei mașini este o opțiune excelentă pentru a descoperi plajele mai izolate, satele tradiționale din interiorul insulei sau pentru a ajunge rapid la apusuri spectaculoase fără bătăi de cap. Pentru cei care caută flexibilitate, confort și prețuri bune, o platformă utilă este DiscoverCars – oferă posibilitatea de a compara tarife de la mai mulți furnizori, asigurare completă, recenzii reale și opțiuni cu anulare gratuită.
🔍 Noi închiriem mereu prin DiscoverCars pentru că știm că găsim acolo exact ce ne trebuie. Ca regulă, filtrăm întotdeauna doar furnizorii cu rating peste 8 și alegem varianta cu asigurare completă – ca să plecăm liniștiți în vacanță, fără griji. Îți recomandăm să faci același lucru! Poți vedea disponibilitatea mașinilor din Mykonos aici.
Top 9 plaje Mykonos
- Paradise Beach – TOP 9 PLAJE MYKONOS. Este una din acele plaje pline de energie și efervescență, cu o viață de noapte foarte frumoasă și activă. Nisipul fin și apele cristaline întregesc peisajul și de asemenea și barurile și cluburile de pe plajă.

- Elia Beach – TOP 9 PLAJE MYKONOS. Aceasta este o plajă ideală pentru relaxare și sporturi nautice.

- Psarou Beach – TOP 9 PLAJE MYKONOS. O plajă mică și luxoasă. Plină de yacht-uri și restaurante de lux.

- Agios Sostis Beach – TOP 9 PLAJE MYKONOS. Este o plajă mică, iar lipsa facilităților o face să nu fie la fel de căutată. Așadar, este ideală pentru cei care vor liniște.

- Ornos Beach – TOP 9 PLAJE MYKONOS. Este o plajă mare și reprezintă o alegere populară în rândul turiștilor. Dacă călătorești în familie, această este o alegere potrivită.

- Kalo Livadi Beach – TOP 9 PLAJE MYKONOS. Este ușor accesibilă cu mașina și ideală pentru liniște. Este plajă mare cu restaurante și sezlonguri.

- Fokos Beach – TOP 9 PLAJE MYKONOS. O plajă mică, ideală pentru snorkeling. Nu are facilități, ceea ce face ca turiștii să nu se inghesuie.

- Agios Stefano Beach – TOP 9 PLAJE MYKONOS. Este o plajă medie și liniștită. Are un aer mai tradițional și de aceea, restaurantele rustice nu lipsesc de aici.

- Panormos Beach – TOP 9 PLAJE MYKONOS. Este perfectă pentru o zi relaxantă. Ușor accesibilă cu mașina, are restaurante și baruri la care să poți savura ceva răcoritor într-o zi toridă de vară.

Top 10 Obiective Turistice Mykonos
1. Top Obiective Turistice Mykonos – Chora (Mykonos Town)

Chora este capitala insulei și un oraș foarte frumos. Cu multe alei înguste pietruite (care aproape că formează un labirint), case vopsite în alb cu uși colorate și acoperișuri albastre, Chora este un oraș pe care, după ce îl vei vizita, nu îl vei uita prea curând.
Este, bineînțeles, centrul comercial, istoric și cultural al insulei, cu o atmosferă foarte faină, relaxantă, de vacanță, de care parcă nu te-ai mai despărți.
Ce poți face aici? Plimbă-te pe străduțele înguste, care la origine au fost proiectate așa pentru a deruta pirații. Vizitează și Biserica Paraportiani, care este de fapt un ansamblu arhitectural și un obiectiv gratuit din Mykonos.
Pentru o amintire de neuitat, savurează o masă la o tavernă cu vedere la port, la malul mării și bucură-te de atmosfera specială.
Dacă ajungeți în Mykonos, din punctul nostru de vedere, una dintre cele mai mișto experiențe pe care o puteți avea ar fi un tur privat pe insulă alături de un localnic. E o experiență autentică și merită pe deplin. Noi o recomandăm pe aceasta, e modul cel mai frumos de a descoperi pe îndelete Mykonos.
2. Top Obiective Turistice Mykonos – Little Venice

Acest cartier este emblematic pentru Mykonos. O vizită aici, îți va asigura amintiri de neuitat. Acesta este un cartier romantic, construit la malul marii, cu balcoane care par să plutească pe ape.
Un alt loc din Grecia, dar la fel de special: Vacanță în Rhodos. Top 10 plaje, obiective turistice și activități de neratat.
Este un loc preferat de mulți artiști și se înțelege de ce. Dacă vrei să vezi ceva unic și totodată ceva ce a fermecat deopotrivă artiștii și turiștii, prinde un apus de soare la una din terasele de pe faleză și bucură-te de culorile fantastice create de natură dar și de fațadele reflectate în apa.
3. Top Obiective Turistice Mykonos – Kato Mili (Morile de vânt din Mykonos)

Locuitorii insulei au învățat să folosească vânturile care le brăzdau teritoriile și astfel, încă din secolul 16 au apărut aceste mori, pe care le foloseau pentru măcinatul cerealelor. Este o imagine emblematică a insulei, adesea întâlnită pe diferite vederi sau suveniruri locale.
Dacă vei urca la mori vei avea parte de o panoramă foarte frumoasă asupra orașului și dacă te vei nimeri seara te vei bucura și de un apus de soare de neuitat. Însă, pentru mai puțină aglomerație, cel mai potrivit moment este dimineața.
Pentru că este tot în Grecia, îți recomand să citești: Închiriere mașină Zakynthos – Tips&Tricks din experiența noastră. Vei descoperi mult detalii foarte utile.
4. Top Obiective Turistice Mykonos – Insula Delos

Acesta este un loc foarte frumos, bun de trecut în itinerariu, unde ai multe atracții de văzut și activități de făcut.
Insula este un adevărat muzeu în aer liber, inclus în patrimoniul UNESCO, unul din cele mai importante situri arheologice din Grecia și locul de naștere al zeilor mitici Apollo și Artemis.
Poți vizita templul lui Apollo printr-o plimbare cu barca, poți vizita Muzeul de pe insula, poți face și alte tururi ghidate. Un mic sfat ar fi acela de a combina tururile ghidate cu plimbări libere printre ruine, pentru a te putea bucura și în liniște de aceste locuri.
O croazieră pe care o recomandăm spre insula Delos este aceasta. Este cel mai simplu și frumos mod de a ajunge acolo și cuprinde o groază de activități. Cu siguranță merită fiecare bănuț.
5. Top Obiective Turistice Mykonos – Muzeul de Arheologie din Mykonos

Dacă vrei să faci o pauză culturală în itinerariul de plimbare si relaxare, atunci acest muzeu este atracția ideala. Situat in apropierea portului, adăpostește artefacte din mai multe zone ale insulei, importante pentru istoria îndelungată a acesteia.
Pentru că suntem la capitolul istorie și cultură, îți recomand să citești și Galeria Uffizi. Ce bilete să alegi și ce să nu ratezi? 3 variante.
6. Top Obiective Turistice Mykonos – Ano Mera și Mănăstirea Panaghia Tourliani

Departe de agitația specifică insulei, în satul Ano Mera, se află o bijuterie duhovnicească din secolul 16. Adăpostește icoane vechi, sculpturi și alte obiecte religioase de valoare. Este un obiectiv turistic gratuit din Mykonos și te poți închina in biserica, poți vizita obiectele sale de valoare și vizita curtea interioară.
Vizitează și satul Ano Mera, plimbă-te pe străduțele sale, mănâncă ceva la una din tavernele liniștite și cumpăra un suvenir sau produse locale de la micii comercianți ai satului.
7. Top Obiective Turistice Mykonos – Muzeul Etnografic Lena’s House

Este un exemplu de arhitectură cicladică privată și este atât de important pentru că este un exemplu rar de acest gen de arhitectură.
Muzeul este o casă din secolul 19, conservată perfect și care oferă vizitatorilor o imagine asupra vieții elene specifice acestei zone, din acea vreme.
Este o atracție ideală pentru iubitorii de istorie și tradiții. Intrarea la acest obiectiv turistic este la un preț modic, raportat la ceea ce vei descoperi aici.
8. Top Obiective Turistice Mykonos – Muzeul Maritim Egeean

Este situat în Chora și atrage mai întâi prin arhitectura clădirii și prin frumusețea curții. Este dedicat insulelor ciclade, din care face parte și Mykonos și mării Egee. Conține printre altele, hărți, busole, documente istorice și machete de nave. Îți va descoperi evoluția transportului maritim în Grecia.
Poți combina vizita la acest obiectiv turistic cu o plimbare prin frumosul port al orașului.
9. Top Obiective Turistice Mykonos – Traseu Chora – Farul Armenistis

Dacă vrei să faci o escapadă din agitație și aglomerație, acest traseu te va purta prin locuri cu priveliști superbe. Este un traseu ușor, de doar 3-4 km, care pornește din capitala Chora și o leagă de Farul Armenistis.
Este recomandat, dacă faci drumeția vara, să o faci dimineața devreme sau seara înainte de apus, pentru a evita temperaturile foarte ridicate.
Te va purta pe drumuri de țară, pe dealuri și prin locuri stâncoase. Este ideal pentru deconectare și pentru a te bucura de natură și frumusețea ei. Poți face câteva fotografii foarte reușite aici.
10. Top Obiective Turistice Mykonos – Tur cu barca

Aceste tururi sunt alegeri populare în rândul turiștilor. Unele tururi merg către anumite insule sau plaje, altele merg de-a lungul coastei, concentrându-se pe experiența de la bordul navei și pe observarea țărmului de pe mare.
Sunt mai multe tururi dintre care sa alegi, dacă îți dorești această experiență, iar preturile variază în funcție de ceea ce oferă fiecare croazieră și de locurile pe care le vei vizita, ori traseul propus.
Întrebări frecvente despre o vacanță în Mykonos
1. Cât costă, în medie, o vacanță de 7 zile în Mykonos?
Prețul unei vacanțe în Mykonos poate varia mult în funcție de sezon și de stilul de călătorie ales. În plin sezon (iulie-august), o vacanță pentru două persoane poate costa între 1.800 și 3.500 euro, incluzând zborul, cazarea, mesele și închirierea unui scuter sau ATV. În extrasezon (mai-iunie sau septembrie), prețurile scad semnificativ, iar o vacanță similară poate ajunge și la 1.200–1.500 euro.
2. Care este cea mai bună perioadă pentru a vizita Mykonos?
Cea mai bună perioadă pentru a merge în Mykonos este mai, iunie sau septembrie. Vremea este perfectă pentru plajă, apa este caldă, iar insula nu este la fel de aglomerată ca în iulie-august. Dacă îți dorești distracție non-stop, petreceri pe plajă și viață de noapte vibrantă, atunci lunile de vară, în special iulie și august, sunt ideale – dar și cele mai scumpe.
3. Cum ajung în Mykonos din România?
Cea mai rapidă variantă este zborul direct, disponibil vara din București și uneori din Cluj sau Timișoara. Zborurile durează aproximativ 1h 30 min – 2h. Alternativ, poți zbura până în Atena și de acolo să iei un ferry din portul Rafina sau Pireu – o experiență foarte frumoasă dacă ai timp la dispoziție (călătoria cu ferry durează între 2 și 5 ore, în funcție de tipul de navă).
4. Este necesar să închiriez o mașină sau un scuter în Mykonos?
Dacă vrei să explorezi insula în ritmul tău și să ajungi la plaje izolate (precum Agios Sostis sau Fokos), un mijloc de transport este aproape indispensabil. Cele mai populare opțiuni sunt:
ATV-ul – foarte popular pe insulă, ușor de parcat și potrivit pentru drumurile înguste;
Scuterul – ideal pentru cupluri sau călători solo;
Mașina – recomandată familiilor sau celor care vor mai mult confort.
Transportul public există, dar este limitat ca orar și rute.
5. Care sunt cele mai frumoase plaje din Mykonos?
Mykonos are unele dintre cele mai spectaculoase plaje din Grecia, fiecare cu personalitatea ei:
Platis Gialos – perfectă pentru familii și cupluri;
Super Paradise & Paradise Beach – renumite pentru petrecerile pe plajă;
Elia Beach – una dintre cele mai lungi și liniștite plaje;
Agios Sostis – plajă neamenajată, sălbatică și liniștită;
Psarou – plajă de lux, frecventată de celebrități.
6. Este Mykonos o destinație potrivită pentru familii cu copii?
Deși Mykonos este cunoscută mai mult pentru viața de noapte, există zone liniștite și hoteluri prietenoase cu familiile. Plaje precum Platis Gialos, Ornos sau Agios Ioannis sunt ideale pentru copii, având intrare lină în apă. Totuși, insula nu are foarte multe atracții dedicate celor mici, așa că este mai potrivită pentru familii care caută relaxare la plajă, nu neapărat distracții tematice.
7. Unde este mai bine să mă cazez în Mykonos: în oraș sau aproape de plajă?
Depinde ce tip de vacanță vrei:
Dacă vrei viață de noapte, restaurante și plimbări romantice, alege Mykonos Town (Chora);
Dacă preferi relaxarea la plajă, atunci Platis Gialos, Ornos, Elia sau Agios Ioannis sunt alegeri excelente;
Pentru un mix de ambele, poți sta în apropiere de oraș, dar totuși cu acces facil la plaje (de exemplu, în zona Megali Ammos)
8. Cât de scumpe sunt restaurantele în Mykonos?
Mykonos este una dintre cele mai scumpe insule grecești, iar mesele la restaurant pot ajunge rapid la 20–40 euro/persoană în locurile turistice. Totuși, există și variante mai accesibile:
Gyros & souvlaki la taverne locale – între 5–10 euro;
Supermarketurile și brutăriile sunt ideale pentru mic dejunuri rapide și gustări ieftine.
9. Ce activități pot face în afară de plajă și petreceri?
Mykonos oferă și alte experiențe superbe:
Explorarea orașului vechi (Chora) – alei înguste, biserici albe, magazine artizanale;
Apusul de soare în Little Venice;
Vizitarea morilor de vânt – simbolul insulei;
Excursie de o zi în insula Delos – un sit arheologic fabulos, cu istorie antică;
Plimbări cu barca sau croaziere la apus.
10. Merită să rezerv excursii și activități în avans?
Da, mai ales dacă vrei să faci o croazieră, să vizitezi Delos sau să participi la tururi ghidate. Vara, multe activități se epuizează rapid. Prin platforme precum GetYourGuide, poți rezerva din timp tururi populare și chiar anula gratuit dacă se schimbă planurile.







Leave a Comment