• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to footer

Idei de călătorie, direct pe WhatsApp-ul 2turistisijumatate. Click aici și păstrăm legătura!

  • Acasă
  • Obiective turistice
    • Austria
      • Viena
        • Palatul Schönbrunn
    • Belgia
      • Bruges
    • Cehia
      • Praga
    • Danemarca
      • Copenhaga
    • Exotic
      • Dubai
    • Franta
      • Paris
        • Muzeul Luvru
        • Arcul de Triumf
        • Turnul Eiffel
    • Grecia
      • Atena
      • Corfu
      • Creta
      • Halkidiki
      • Lefkada
      • Santorini
      • Thassos
      • Zakynthos
      • Kos
      • Mykonos
    • Italia
      • Milano
      • Roma
        • Colosseum
        • Muzeele Vaticanului și Capela Sixtină
      • Veneția
      • Florența
      • Cinque Terre
      • SARDINIA
      • Verona
      • Napoli
    • Marea Britanie
      • Londra
    • România
      • Sinaia
      • Buzău
      • Brașov
      • Oradea
      • Alba Iulia
      • Timișoara
      • Bucovina
      • Maramureș
      • Vatra Dornei
    • Slovacia
      • Bratislava
    • Spania
      • Mallorca
      • Valencia
      • Barcelona
        • Sagrada Familia
      • Madrid
    • Suedia
      • Stockholm
    • Turcia
      • Istanbul
      • Marmaris
    • Ungaria
      • Budapesta
        • New York Café
    • Portugalia
      • Lisabona
    • Țările de jos
      • Amsterdam
  • Blog
  • Contact
2Turiști și Jumătate
LOGO

2Turiști și Jumătate

Călătorii de neuitat, experiențe de neegalat.

Caută

  • Acasă
  • Obiective turistice
    • Austria
      • Viena
        • Palatul Schönbrunn
    • Belgia
      • Bruges
    • Cehia
      • Praga
    • Danemarca
      • Copenhaga
    • Exotic
      • Dubai
    • Franta
      • Paris
        • Muzeul Luvru
        • Arcul de Triumf
        • Turnul Eiffel
    • Grecia
      • Atena
      • Corfu
      • Creta
      • Halkidiki
      • Lefkada
      • Santorini
      • Thassos
      • Zakynthos
      • Kos
      • Mykonos
    • Italia
      • Milano
      • Roma
        • Colosseum
        • Muzeele Vaticanului și Capela Sixtină
      • Veneția
      • Florența
      • Cinque Terre
      • SARDINIA
      • Verona
      • Napoli
    • Marea Britanie
      • Londra
    • România
      • Sinaia
      • Buzău
      • Brașov
      • Oradea
      • Alba Iulia
      • Timișoara
      • Bucovina
      • Maramureș
      • Vatra Dornei
    • Slovacia
      • Bratislava
    • Spania
      • Mallorca
      • Valencia
      • Barcelona
        • Sagrada Familia
      • Madrid
    • Suedia
      • Stockholm
    • Turcia
      • Istanbul
      • Marmaris
    • Ungaria
      • Budapesta
        • New York Café
    • Portugalia
      • Lisabona
    • Țările de jos
      • Amsterdam
  • Blog
  • Contact
Obiective turistice / Top 9 obiective turistice Verona❤️ Ce experiențe nu ai voie să ratezi?

Top 9 obiective turistice Verona❤️ Ce experiențe nu ai voie să ratezi?

Articol scris de 2Turiști și Jumătate | 10 octombrie 2025

obiective turistice Verona - ce nu ai voie sa ratezi

Verona este un oraș superb, cu rădăcini antice, dar și cu moștenire medievală, un simbol al romantismului și al iubirii, cu vinuri celebre și panorame care îți vor tăia răsuflarea.

După cum am spus, orașul are rădăcini antice din vremea romanilor, iar astăzi vei putea vizita străzi și amfiteatre care amintesc de această strălucită epocă. Moștenirea medievală nu lipsește nici ea, cu romantismul ei din Evul Mediu. Legendele lui Romeo și Julieta au definit identitatea culturală a acestui oraș și, pe cale de consecință, milioane de turiști vin aici anual pentru a vedea celebrul balcon al Julietei.

Pentru toată lumea, aici există experiențe unice prin intermediul unor obiective turistice Verona, cum ar fi amfiteatrul, care oferă spectacole de operă în aer liber, sau piețele pline de viață. Să nu uităm de vinurile celebre și de gastronomia locală, dar nici de panoramele de pe dealurile din jur, de pe care poți avea vederi spectaculoase asupra orașului.

Toate acestea, dar și alte obiective turistice de vizitat în Verona care întregesc tabloul acestui superb oraș, le vom descoperi împreună în cele ce urmează.

Cuprins

Toggle
  • Ce să nu ratezi în Verona? Vezi cele mai importante experiențe
  • Cum ajungi și cum te deplasezi în Verona?
    • Cum ajungi în Verona?
    • Cum te deplasezi în Verona?
  • Top 9 obiective turistice Verona de neratat
    • 1. Top 9 obiective turistice Verona – Arena din Verona
    • 2. Top 9 obiective turistice Verona – Casa Julietei
    • 3. Top 9 obiective turistice Verona – Castelvecchio
    • 4. Top 9 obiective turistice Verona – Giardino Giusti
    • 5. Top 9 obiective turistice Verona – Piazza delle Erbe
    • 6. Top 9 obiective turistice Verona – Basilica San Zeno
    • 7. Top 10 obiective turistice Verona – Piazza dei Signori
    • 8. Top 9 obiective turistice Verona – Ponte Pietra
    • 9. Top 9 obiective turistice Verona – Teatro Romano
  • Tips & Tricks pentru un city break de neuitat în Verona
  • Întrebări frecvente despre Verona
    • 1. Câte zile merită să petreci în Verona?
    • 2. Unde se mănâncă cel mai bine în Verona?
    • 3. Cum te deplasezi cel mai ușor prin Verona?
    • 4. Ce experiențe unice merită încercate în Verona?
    • 5. Merită Verona vizitată iarna sau doar vara?

Ce să nu ratezi în Verona? Vezi cele mai importante experiențe

Mai întâi de toate, îți recomand acest card prin intermediul căruia poți vedea majoritatea obiectivelor turistice din oraș. Este de departe cea mai bună afacere pe care o poți face. Apoi, nu ai voie să ratezi:

  1. Arena din Verona. O vizită aici este ceva ce trebuie neapărat să faci. Este un amfiteatru roman, extraordinar de bine conservat, care găzduiește chiar și astăzi numeroase evenimente.
  2. Piazza dei Signori și Statuia lui Dante. În epoca medievală, această zonă era denumită „sala de ședințe” a orașului. Vizitează neapărat această zonă elegantă și bucură-te de sentimentul pozitiv pe care ți-l lasă acest loc.
  3. Piazza delle Erbe. Cafenele și tarabe din belșug, arhitectură impresionantă și o istorie de multe secole. Ce să mai, o atracție de netrecut cu vederea.
  4. Casa Julietei- recomand acest bilet. Îndrăgostit sau nu, trebuie neapărat să vii jos și să privești balconul de unde a privit și Romeo. E un must-see, mai ales dacă vizitezi Verona pentru prima oară.
  5. Gardaland Park – vezi aici cea mai bună variantă de bilet este cel mai mare parc de distracții din Italia, aflat la doar o oră de Verona. Cu un bilet de o zi, te bucuri de atracții pentru toate vârstele – de la rollercoastere pline de adrenalină la zone tematice pentru copii. O escapadă perfectă pentru o zi plină de aventură și distracție!
  6. Torre dei Lamberti. Dacă vrei să te bucuri de o panoramă absolut spectaculoasă, urcă cele 368 de trepte până sus. Nu te speria, pentru cei care nu pot, sau care vor să „trișeze” puțin, există lift.
  7. Castelvecchio și podul Scaligero. Dacă ești pasionat de fotografii sau îți place să rămâi cu amintiri din vacanțe, podul este ideal, mai ales la apus. Castelul este impresionant și este o mărturie vie a trecutului. Găzduiește și un muzeu de artă.
  8. Plimbare pe malul râului Adige. Vei simți Verona altfel, vei intra într-o stare romantică, descoperind o altă față a orașului, cu poduri vechi și multe priveliști extraordinare.
  9. Excursii. Din Verona poți face multe escapade. Una poate fi către Lacul Garda – eu o recomand strict pe aceasta, unul dintre cele mai frumoase ale țării.
  10. Gardaland SEA LIFE Aquarium este o experiență fantastică pentru toată familia, aflată la doar câțiva pași de Verona. Aici poți descoperi peste 5.000 de creaturi marine, de la rechini și broaște țestoase până la pești tropicali, într-un traseu interactiv și educativ. Cu biletul skip-the-line, eviți cozile și te bucuri direct de tunelul subacvatic spectaculos și de expozițiile tematice inspirate din oceane. O oprire perfectă pentru o zi relaxantă după ce explorezi Verona!
  11. Degustare de vinuri cu vedere panoramică asupra Veronei – o experiență rafinată pentru iubitorii de vin și frumos! Într-un decor spectaculos, pe colinele din jurul orașului, vei savura vinuri locale autentice, însoțite de brânzeturi și produse tradiționale, în timp ce admiri panorama romantică a Veronei. O experiență perfectă pentru o după-amiază relaxantă, departe de agitația centrului istoric.

Dacă încă nu ai luat cazare și vrei să mergi la sigur, noi am stat la acest hotel: Relais Empire și am fost foarte mulțumiți din toate punctele de vedere.

Cum ajungi și cum te deplasezi în Verona?

Cum ajungi și cum te deplasezi în Verona

Cum ajungi în Verona?

Cu avionul. Aeroporto Valerio Catullo (VRN) se află la doar 10 km de centrul orașului, deci foarte aproape. Acesta este un aeroport de mărime medie, cu un singur terminal principal.

Ca și dotări, găsești aici restaurante, cafenele (dacă ai de așteptat), duty-free, birouri pentru închirieri auto și, bineînțeles, wireless gratuit. Vei găsi principalele companii low-cost și tradiționale și, de asemenea, există legături din marile orașe europene.

De la aeroport poți ajunge în oraș fie cu autobuzul – călătoria durează 25 de minute și ajungi la gara din Verona – ori prin intermediul taxiului sau al unui transport privat, care se poate rezerva online.

Cu mașina. Distanța pe care o vei parcurge este de aproximativ 1.400 de kilometri și durează în jur de 17 ore fără opriri. Ce trebuie să știi este că orașul are anumite zone în centrul orașului cu trafic restricționat. Deci, chiar dacă vei veni cu mașina aici, aceasta îți va fi mai de folos pentru vizitarea împrejurimilor.

Noi am venit în Verona din Veneția, cu trenul. Am ajuns foarte rapid. Dacă ai mai multe zile, îți recomand să le vizitezi pe ambele. Merită din plin.

Cum te deplasezi în Verona?

Transportul public. Singura rețea de transport public urban disponibilă în Verona este reprezentată de autobuze. Nu există tramvai, nu există metrou, iar pentru biciclete există o rețea limitată.

Liniile de transport principale pentru autobuze sunt 11, 12, 21 și 22; acestea acoperă centrul și obiective importante. Frecvența sosirii este de 15–30 de minute în orele de vârf sau 30–60 de minute pe timpul nopții. Însă este bine de știut că majoritatea liniilor funcționează între 5:30 dimineața și 23:30, iar liniile de noapte sunt foarte limitate.

Hop-on Hop-off – vezi aici biletele. Traseul turului are două bucle principale: una centrală, care, printre altele, are ca obiective principale Arena, Castelvecchio sau Ponte Pietra, și o buclă periferică, ce include atracții precum Basilica San Zeno sau Parcul delle Colombare. Are patru stații principale, iar turul durează o oră și jumătate fără coborâri. Frecvența este de 30–45 de minute.

Top 9 obiective turistice Verona de neratat

1. Top 9 obiective turistice Verona – Arena din Verona

Top 10 obiective turistice Verona - Arena din Verona

Arena din Verona este una dintre acele obiective turistice Verona foarte vechi, datând încă din secolul I, și este, în același timp, un obiectiv turistic foarte bine conservat. Cu o capacitate de 30.000 de locuri, este cu adevărat un simbol al puterii romane, fiind odinioară destinat pentru luptele cu gladiatori, iar astăzi pentru spectacole și opere în aer liber.

Astăzi, pe lângă experiența pe care o poți avea la unul dintre concertele susținute aici, poți urca de asemenea sus pentru o panoramă extraordinară. Trebuie neapărat să treci această atracție pe harta de obiective turistice din orașul Verona și nu uita să incluzi în itinerariu și o vizită în Piața Bra, adică lângă Amfiteatru. Încă un sfat ar fi acela de a te relaxa la una dintre cafenelele din jur și de a savura atmosfera incredibil de relaxantă a locului.

Citește și Top 10 Obiective Turistice Copenhaga – Ce nu ai voie să ratezi?

2. Top 9 obiective turistice Verona – Casa Julietei

Top 10 obiective turistice Verona - Casa Julietei

Și acesta este un obiectiv turistic din Verona foarte vizitat, punctul de atracție fiind balconul care simbolizează, prin excelență, iubirea și romantismul. Zidurile sunt acoperite de o sumedenie de bilețele prin care vizitatorii își manifestă sentimentele față de persoanele iubite. Deci nu ezita să faci o fotografie a balconului și să scrii un mesaj pe care să îl lași și tu pe un zid, pentru a simți într-adevăr că ai făcut o vizită aici.

Interiorul îți rezervă surprize. Poți admira aici piese de mobilier din perioada medievală. Acesta este unul dintre cele mai interesante muzee din Verona, deoarece îți arată cum a fost viața veronezilor din acea epocă. Te va lua de mână și te va duce într-o atmosferă fermecătoare. Te sfătuiesc să eviți dimineața și după-amiaza, pentru că acestea sunt mai aglomerate. Vino la prânz, când totul este mult mai relaxat.

3. Top 9 obiective turistice Verona – Castelvecchio

Top 10 obiective turistice Verona – Castelvecchio

Acesta este un castel care datează din secolul XIV și care a fost martorul foarte multor schimbări care s-au întâmplat în oraș. Bucură-te și de podul caracteristic care trece peste râul Adige. A fost un punct strategic militar, dar și un simbol al puterii familiei Scaligieri.

Și această atracție turistică adaugă încă un obiectiv listei de muzee din Verona, deoarece înăuntru vei putea admira colecții de artă gotică și renascentistă. Ceea ce este foarte interesant este că ai la dispoziție un ghid audio pentru o istorie detaliată a locului, ceea ce face vizita aici una foarte, foarte interesantă. Pentru priveliști spectaculoase trebuie să mergi pe podul care se află peste râu și te sfătuiesc să faci asta la apus, pentru priveliști și mai fascinante.

4. Top 9 obiective turistice Verona – Giardino Giusti

Top 10 obiective turistice Verona - Giardino Giusti

Aceasta este o grădină superbă pe care o poți vizita în oraș. Este o grădină renascentistă, care datează din secolul XVI, amenajată cu terase și statui. Printre altele, vei găsi aici labirinturi, pini foarte interesanți și un aer aristocratic.

Plimbă-te pe alei și respiră același aer pe care îl respirau odinioară aristocrații ieșiți la promenadă. De asemenea, poți participa și la evenimente culturale, dacă ai norocul să nimerești așa ceva în perioada în care vizitezi orașul.

Cauți doi idei pentru city break? Iată: Ce faci 3 zile în Bari? – Itinerariu complet

Ce mai poți face aici? Ei bine, este un loc ideal pentru picnicuri, relaxare, dar și pentru fotografii de neuitat. Un sfat important: vizitează dimineața devreme, pentru a găsi locul mai liber, dar și pentru a lua o gură de aer curat.

5. Top 9 obiective turistice Verona – Piazza delle Erbe

Top 10 obiective turistice Verona - Piazza delle Erbe

Aceasta este piața centrală a orașului, un loc foarte frumos, în care clădiri din perioada medievală, cu turnuri și cu fresce, se îmbină armonios. Istoria și cultura se combină cu cafenelele și tarabele cu produse locale, atmosfera fiind una specific italiană, cu un aer foarte relaxat.

Te invit să descoperi și SARDINIA – Top 9 Plaje și 10 Obiective turistice. Ce activități să nu ratezi?

Poți degusta specialități locale, te poți relaxa la una dintre terasele din zonă, poți cumpăra suveniruri și amintiri pentru acasă, poți admira arhitectura clădirilor, iar dacă poți, urcă și în Torre dei Lamberti pentru o priveliște incredibilă. Pentru produse proaspete, bineînțeles, vizitează dimineața.

6. Top 9 obiective turistice Verona – Basilica San Zeno

Top 10 obiective turistice Verona - Basilica San Zeno

Acesta este un edificiu istoric cu o vechime foarte mare și cu importanță culturală și istorică de proporții, datând încă din secolul XII. Arhitectura este romanică și are mozaicuri și sculpturi foarte detaliate. Bineînțeles, ca să ne încadrăm în temă, trebuie să amintim că acest loc se presupune a fi fost locul căsătoriei lui Romeo cu Julieta. Explorează interiorul, iar intrarea trebuie să știi că este foarte ieftină, deci nu va trebui să îți faci griji pentru prețul accesului la acest obiectiv turistic din Verona.

7. Top 10 obiective turistice Verona – Piazza dei Signori

Top 10 obiective turistice Verona - Piazza dei Signori

Este o piață medievală cu arhitectură gotică, care te va impresiona, dar și cu importanță istorică, deoarece a reprezentat un centru politic al orașului foarte multe secole la rând. Poți admira și vizita statuile și palatele de aici, dar atunci când vei vrea să iei o pauză de la vizitare, terasele elegante și cafenelele istorice îți stau la dispoziție.

O vizită aici, la amurg, te va face să te bucuri de o lumină naturală incredibilă și de o atmosferă fascinantă pe care nu o vei uita niciodată.

8. Top 9 obiective turistice Verona – Ponte Pietra

Top 10 obiective turistice Verona - Ponte Pietra

Acesta este un obiectiv de suflet al orașului, o atracție cu caracter de simbol pe care trebuie neapărat să o vizitezi, mai ales dacă vii pentru prima dată în oraș. Este un pod roman, reconstruit după distrugeri masive ale orașului, și de aceea reprezintă un simbol al continuității.

Ce poți face azi aici? Poți merge pe pod pentru fotografii și pentru o priveliște foarte frumoasă asupra râului Adige. Poți admira, de asemenea, arhitectura și elementele romane și medievale ale podului. Dar nu trebuie să te rezumi doar la vizitarea acestuia, deoarece împrejur vei găsi cafenele în care să te bucuri de viața și pulsația acestui loc.

9. Top 9 obiective turistice Verona – Teatro Romano

Top 10 obiective turistice Verona - Teatro Romano

Se pare că orașul acesta ne obișnuiește numai cu obiective turistice foarte, foarte vechi, și acesta fiind un obiectiv extrem de vechi din antichitate, din secolul I după Hristos. Ca și celelalte, și acesta oferă o priveliște spectaculoasă asupra râului Adige.

Pe de o parte, afundă-te în istoria locului vizitând ruinele și scările acestuia; vara, la spectacole în aer liber, poți combina vizita aici foarte armonios cu o vizită la muzeul care se află imediat în apropiere, unul dintre muzeele interesante și importante din Verona.

Tips & Tricks pentru un city break de neuitat în Verona

Tips & Tricks pentru un city break de neuitat în Verona
  1. Rezervă online la Arena din Verona. Scapi de cozi, iar dacă ai norocul să prinzi și un concert, este wow!
  2. Via Mazzini – este artera principală a orașului, plină de turiști, lumini, clădiri vechi și frumoase, magazine unde poți face shopping și cafenele ori terase unde te poți relaxa.
  3. Urcă în Castel San Pietro pentru a te bucura de cea mai frumoasă panoramă posibilă asupra Veronei.
  4. Vizitează Casa Julietei! Nu poți veni aici fără să o vizitezi! Balconul și zidul cu bilețele merită toți banii.
  5. Risotto all’Amarone – un preparat local, făcut cu celebrul vin Amarone, pe care trebuie să îl savurezi neapărat dacă vii în Verona.
  6. Un sfat bun ar fi acela ca, pe cât posibil, să îți iei o cazare cât mai aproape de centru, pentru a te bucura de plimbări de vis.
  7. Lacul Garda – o escapadă de 20 de minute care merită!

Întrebări frecvente despre Verona

1. Câte zile merită să petreci în Verona?

Ideal ar fi să petreci cel puțin 2 zile întregi în Verona, pentru a te bucura în tihnă de orașul lui Romeo și Julieta. Într-o zi poți explora centrul istoric – Arena di Verona, Casa Julietei, Piazza delle Erbe și Torre dei Lamberti, iar în a doua zi poți descoperi locuri mai liniștite, precum Castelvecchio și Giardino Giusti. Dacă ai la dispoziție un weekend prelungit, merită să faci și o excursie de o zi la Lacul Garda, aflat la mai puțin de o oră distanță.

2. Unde se mănâncă cel mai bine în Verona?

Verona e plină de restaurante cu farmec, dar cele mai autentice se află pe străduțele laterale din centrul vechi, departe de forfota turistică. Încearcă o porție de risotto all’Amarone, gătit cu vinul roșu local, sau faimosul pastissada de caval (tocană de cal, o specialitate veroneză). Pentru o cină romantică cu vedere, rezervă la un restaurant de pe colinele din Torricelle, de unde ai o panoramă superbă asupra orașului.

3. Cum te deplasezi cel mai ușor prin Verona?

Centrul istoric al Veronei este compact și pietonal, așa că cel mai plăcut mod de a-l explora este pe jos. Dacă vrei să ajungi la punctele mai îndepărtate – cum ar fi San Zeno Maggiore sau Giardino Giusti, poți folosi autobuzele urbane ATV. Pentru excursii în afara orașului (spre Lacul Garda, Valpolicella sau Mantova), închirierea unei mașini este cea mai bună soluție – mai ales dacă vrei libertate totală și peisaje spectaculoase pe drum.

4. Ce experiențe unice merită încercate în Verona?

Dacă vrei să simți cu adevărat spiritul locului, participă la o degustare de vinuri Valpolicella într-o cramă cu vedere panoramică asupra orașului – o experiență relaxantă și rafinată. Vara, nu rata un concert sau o operă în Arena di Verona, una dintre cele mai impresionante scene în aer liber din lume. Iar dacă mergi cu familia, combină city break-ul cu o zi de distracție la Gardaland sau la SEA LIFE Aquarium, aflate la mică distanță.

5. Merită Verona vizitată iarna sau doar vara?

Verona are farmec în orice anotimp! Vara te bucuri de evenimentele din aer liber și de serile lungi în piațete, dar iarna orașul devine magic, cu lumini de Crăciun, târguri tradiționale și o atmosferă romantică, ideală pentru un city break liniștit. În plus, fiind mai puțini turiști, poți vizita în voie toate obiectivele și te poți bucura de prețuri mai mici la cazare.

5/5 - (1 vote)
Previous Post🧳Checklist bagaj - Ce trebuie să conțină bagajul de cală și de mână pentru o vacanță reușită cu copiii?
Next PostCe să faci 3 zile în Florența❤️- Itinerariul complet de vacanță

About the Author

2Turiști și Jumătate

Bine ai venit pe blogul nostru! Suntem 2 turiști ocazionali, în curând 3 (de aici și numele blogului, știu că te-ai prins), cu o pasiune intensă pentru călătorit. Încercăm să profităm de fiecare moment liber pentru a ne organiza o noua vacanță.Vrem ca, în timp, să explorăm fiecare colț al acestei lumi. Vom împărtăși aceste experiențe și cu tine, inspirându-te să ai cele mai frumoase vacanțe! [READ ALL ARTICLES]

ce să faci 3 zile în Stockholm, itinerariu complet

Ce să faci 3 zile în Stockholm?❤️Itinerariu complet pentru un city break

Ce faci 3 zile în Veneția? itinerariu 2turistisijumatate.ro

💙 Ce faci 3 zile în Veneția? Itinerariu complet în orașul construit pe apă

obiective turistice Budapesta, 2turistisijumatate.ro

Top 12 Obiective Turistice Budapesta Pentru Un City-Break Reușit

Reader Interactions

Leave a Comment Anulează răspunsul

Helpful comments include feedback on the recipe or changes you made.

Footer

Informații suplimentare

  • Termeni și condiții
  • Politica de cookies
  • Politica de confidențialitate

Suport vizitatori

  • ANPC
  • Ministerul turismului
  • Soluționarea online a litigiilor

Informații de contact

  • Contact
  • Despre noi
  • Facebook
  • Instagram
  • YouTube
  • TikTok

Călătorii de neuitat, experiențe de neegalat
© 2026 · Toate drepturile rezervate · 2turistisijumatate.ro

Administrează consimțămintele pentru cookie-uri
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
  • Administrează opțiunile
  • Administrează serviciile
  • Administrează vânzătorii {vendor_count}
  • Citește mai multe despre aceste scopuri
Vezi preferințele
  • {title}
  • {title}
  • {title}