
Încă de când am început să căutăm idei pentru vacanța noastră de vară, ne-am dorit ceva diferit. Ne doream relaxare, confort, dar și puțină aventură. Și, după multe căutări, am găsit răspunsul perfect: o croazieră în Marea Mediterană.
A fost o săptămână în care ne-am trezit în fiecare dimineață într-un oraș nou, am explorat locuri minunate, ne-am bucurat de soare, mâncare bună și, cel mai important, am petrecut timp de calitate în familie, într-un cadru de vis.
În rândurile de mai jos îți povestim pas cu pas cum a decurs această aventură: de la cum ne-am pregătit pentru croazieră, cum a fost viața la bord, ce surprize am descoperit, și până la toate escalele care ne-au lăsat amintiri de neuitat. Dacă te gândești la o croazieră în 2025 sau în viitorul apropiat sau pur și simplu vrei să te inspiri pentru următoarea ta vacanță, sperăm ca experiența noastră să îți fie de ajutor! Orice întrebare ai, pentru că știu că sunt multe necunoscute, te rog sa o lași în comentarii. Promit că răspundem repede.
De ce am ales o croazieră și nu o vacanță clasică?
Inițial, planul era să alegem o vacanță clasică – ne gândeam la Grecia, Spania sau poate Turcia. Însă, după ce am aruncat o privire la prețurile pentru sejururile din vara asta, am început să ne întrebăm dacă nu cumva există și alte variante mai bune. Așa am ajuns să luăm în calcul croazierele.
Cu cât citeam mai mult, cu atât descopeream că prețurile pentru o săptămână pe un vas de croazieră sunt mult mai accesibile decât ne imaginam. Și nu doar atât: confortul, serviciile, facilitățile de la bord și mâncarea erau la un nivel pe care, sincer, greu l-am fi găsit într-o vacanță clasică pentru același buget.
Și pentru că tot am deschis subiectul prețului, trebuie să îți spun că am prins o ofertă excelentă. La final o să-ți povestesc exact cât a costat și ce am făcut ca să obținem un preț atât de bun.
Itinerariul nostru cu Costa Smeralda – Croazieră Mediterană 2025
Așa că alegerea a venit natural: am rezervat o croazieră în Marea Mediterană, la bordul vasului Costa Smeralda. Itinerariul a fost pur și simplu de vis: am pornit din Roma (Civitavecchia, portul de îmbarcare), apoi am ajuns pe rând în Genova, Marsilia, Barcelona, Cagliari (în Sardinia) și Napoli, urmând ca, la final, să revenim din nou în Civitavecchia.
În fiecare dimineață ne trezeam într-un alt port, gata să explorăm orașe noi și să descoperim locuri spectaculoase. Iar într-una dintre zile am avut parte de o zi întreagă de navigare pe mare – o ocazie perfectă să ne bucurăm de tot ce oferea vasul: piscine, restaurante, spectacole și multe momente frumoase petrecute împreună.
Ce tip de cabină am ales?
Unul dintre primele lucruri pe care le-am avut de decis când am rezervat croaziera a fost tipul de cabină. Trebuie să știi că pe Costa Smeralda există mai multe variante, în funcție de buget și de ce îți dorești de la experiența ta pe vas:
- cabina interioară,
- cabina exterioară cu geam,
- cabina exterioară cu balcon,
- suitele de lux.
Le-am pus în ordine crescătoare a prețului, ca să îți fie mai ușor să te orientezi..
Noi am ales o cabină exterioară cu balcon – și sincer, a fost alegerea perfectă pentru noi, mai ales că am călătorit cu bebe. Serile, după ora 8, când cel mic adormea, ne puteam retrage pe balcon, savurând un pahar de vin și liniștea mării, fără să îl deranjăm. A fost acel mic colț de relaxare de care aveam mare nevoie.
Dacă însă am fi călătorit doar noi doi, fără copil, cred că am fi ales fără probleme o cabină interioară sau o cabină cu geam. Pe vasul Costa Smeralda sunt atâtea terase, baruri și zone de relaxare, încât, sincer, în cameră ajungi doar pentru somn. Și dacă nu ești claustrofob, o cabină interioară poate fi o variantă excelentă, mai ales că prețul este semnificativ mai mic.
Cabina noastră semăna foarte mult cu o cameră de hotel clasică, doar că tavanul era ceva mai jos – ceea ce e normal pe vasele de croazieră, unde etajele nu sunt foarte înalte.
Balconul era orientat direct spre mare, oferindu-ne acea priveliște continuă la care visam încă din momentul în care am rezervat croaziera. Atenție, însă: pe unele vase există și cabine cu balcon orientat spre interiorul vasului (spre promenadă sau piscine), iar dacă îți dorești liniște și priveliști de vis, îți recomandăm să alegi clar un balcon spre exterior.
Cum decurge îmbarcarea și debarcarea pe vas?
Îmbarcarea pe vas este momentul în care începe cu adevărat aventura, dar sunt câteva lucruri utile de știut ca să îți faci experiența cât mai ușoară.
Check-in-ul se face la ora indicată pe bilet și are loc în zona portului, nu direct pe vas. Când ajungi lângă vasul tău, vei găsi zona special amenajată pentru check-in, unde vei lăsa trolerele mari. Bagajele vor fi preluate de echipaj și aduse direct în cabină, însă asta se întâmplă în câteva ore – așa că îți recomandăm să păstrezi într-un ghiozdan tot ce ai nevoie pentru primele ore la bord: acte, încărcător, haine subțiri, scutece, lapte pentru bebe, dacă este cazul.
Odată urcat pe vas, intri într-o lume complet nouă: ai acces peste tot, te poți plimba, poți mânca, poți începe să te bucuri de toate facilitățile chiar înainte să îți primești bagajele în cabină.
Debarcarea, în schimb, funcționează un pic altfel. În ultima noapte pe vas, înainte de plecare, trebuie să lași trolerele mari în fața ușii cabinei, etichetate corespunzător. Ele vor fi preluate de echipaj în timpul nopții și le vei găsi a doua zi în zona specială de check-out, într-un spațiu amenajat asemănător celui de la îmbarcare.
Nu îți face griji – pe parcursul croazierei vei primi toate indicațiile necesare de la compania de croazieră, însă e bine să știi dinainte cum funcționează totul, ca să te organizezi fără stres.
Despre itinerariul nostru în Marea Mediterană cu Costa Smeralda. Ce am făcut în fiecare oraș?
Unul dintre cele mai frumoase lucruri la o croazieră este faptul că, fără să îți faci bagajele de fiecare dată, te trezești în fiecare dimineață într-un alt loc de poveste.
Așa a fost și pentru noi. În fiecare zi, aveam parte de o nouă aventură: un oraș diferit, un port cu farmec aparte, noi locuri de explorat. De obicei, vasul ancora dimineața devreme, iar după micul dejun eram gata de coborâre și pornire la drum.
Am ales să descoperim fiecare destinație într-un ritm relaxat, potrivit pentru noi și pentru bebe: fără planuri fixe, fără alergătură, doar bucurându-ne de fiecare loc în parte, în funcție de cum ne simțeam în ziua respectivă.
Mai jos îți povestesc cum au fost, pe rând, fiecare dintre opririle noastre din această călătorie minunată: Roma(Civitavecchia), Genova, Marsilia, Barcelona, Cagliari(Sardinia), Napoli și din nou Civitavecchia.
Roma, Civitavecchia – Croazieră Mediterană 2025
Am ajuns în Roma – vezi obiective turistice gratuite Roma cu o zi înainte de îmbarcare, așa cum recomandă toată lumea – și sincer, e un sfat pe care chiar îl susținem și noi. Când ai în plan o croazieră, mai ales cu un copil mic, vrei să elimini orice stres legat de eventuale întârzieri ale zborului sau alte surprize de ultim moment. Plus că, dacă tot ajungi în oraș, merită să îți faci timp să îl descoperi un pic.
Noi am luat ziua înainte de îmbarcare ca pe o mini-vacanță: am revăzut câteva dintre cele mai frumoase locuri din Roma – Fontana di Trevi, Piața Spaniei, o scurtă oprire la Vatican – și ne-am plimbat încet la pas, fără grabă. Cum mai vizitasem Roma și altădată, am ales să ne bucurăm mai mult de atmosferă decât să bifăm obiective pe fugă. Altfel, vă recomandăm să vizitați neaapărat Colosseumul din Roma.

În dimineața îmbarcării, am luat trenul spre Civitavecchia, orașul-port de unde urma să pornim în croazieră. Călătoria cu trenul a fost simplă și plăcută, iar odată ajunși în gara din Civitavecchia, am luat un taxi direct spre zona de îmbarcare. A fost extrem de ușor: doar am spus numele vasului – Costa Smeralda – și șoferul ne-a dus exact unde trebuia. Cursa a costat 15 euro, iar în câteva minute eram deja în fața terminalului, cu emoțiile crescând odată cu priveliștea uriașului vas alb care ne aștepta.
Genova – Croazieră Mediterană 2025
Prima oprire a croazierei noastre a fost în Genova. Ne-am trezit în jur de ora 8:00 și, când am tras draperiile, am văzut că eram deja ancorați. Priveliștea din port a fost pur și simplu spectaculoasă – sincer, dintre toate opririle, portul din Genova ne-a rămas cel mai drag.

Avantajul aici este că vasul acostează extrem de aproape de oraș. Am coborât direct de pe vas și, în câteva minute, eram deja pe străduțele orașului, pregătiți să descoperim Genova la pas.
Trebuie să îți spun, însă, că zona din jurul portului, până să ajungi în centru, nu este tocmai cea mai prietenoasă. Străzile sunt înguste, aglomerate, iar atmosfera poate părea ușor neliniștitoare. Însuși un vânzător local m-a atenționat să fiu atent la ghiozdan și la lucrurile personale, așa că îți recomand și ție să fii precaut.
Odată ajunși în zona centrală, totul se schimbă: străduțe cochete, terase primitoare și acel aer italian autentic care te face să vrei să te pierzi printre clădirile vechi și balcoanele pline de flori. Ne-am oprit la o cafea bună, am admirat ritmul relaxat al orașului și ne-am bucurat de atmosfera plină de farmec.

Pentru familii, sau pur și simplu pentru cei curioși, Acvariul din Genova este o atracție excelentă – unul dintre cele mai mari și frumoase din Europa, aflat chiar în zona portului.
Și, fiindcă vasul era la doar câțiva pași de centru, după o plimbare plină de descoperiri, ne-am întors pe vas la timp pentru a savura un prânz delicios la bord, cu imaginea portului frumos întins în fața noastră.
Marsilia – Croazieră Mediterană 2025
A doua oprire a croazierei noastre a fost în Marsilia. Trebuie să îți spun că, spre deosebire de alte orașe unde portul e aproape de centru, aici vasul a acostat ceva mai departe, într-o zonă industrială. Așa că, imediat după debarcare, am urcat într-un autobuz public care ne-a dus direct în inima orașului, aproape de faimosul Vieux-Port.

Odată ajunși acolo, parcă am intrat într-un alt univers: portul vechi forfotea de oameni, terasele erau pline de viață, iar bărcile colorate dansau leneș pe apă. Era imposibil să nu ne lăsăm purtați de energia locului.
Prima noastră aventură a fost să ne urcăm într-un trenuleț turistic, o experiență tare simpatică, mai ales călătorind cu bebe. Într-un tur de aproximativ o oră și jumătate, am urcat pe străduțele în pantă ale orașului până la impunătoarea bazilică Notre-Dame de la Garde, de unde am avut parte de o priveliște absolut spectaculoasă asupra întregii Marsilii.

După plimbarea cu trenulețul, am luat-o la pas pe faleză, bucurându-ne de soarele cald și de briza mării. Am ajuns până în zona modernă a portului, unde am descoperit o faleză superbă, deschisă către mare, dominată de silueta spectaculoasă a MUCEM – Muzeul Civilizațiilor Europene și Mediteraneene. Chiar dacă nu am intrat în expozițiile muzeului, am profitat de zona exterioară liber accesibilă: terase largi, poduri suspendate și priveliști care pur și simplu îți taie răsuflarea.
Marsilia a fost pentru noi un popas plin de activități frumoase – exact genul acela de zi în care simți că ai văzut și făcut multe, dar fără grabă, într-un ritm perfect pentru o vacanță.
Barcelona – Croazieră Mediterană 2025
A treia oprire a croazierei noastre a fost în Barcelona(vezi obiective turistice Barcelona de neratat), orașul care reușește mereu să te cucerească de la prima privire. Portul nu este chiar în inima orașului, așa că, pentru mai mult confort – mai ales fiind cu bebe – am ales să luăm un taxi atât la dus, cât și la întors. Drumul dintre port și celebra La Rambla ne-a costat cam 20 de euro pe sens, o sumă poate puțin piperată, dar care a meritat fiecare bănuț pentru liniștea și confortul nostru. Dacă vrei o alternativă mai accesibilă, există și un shuttle bus pus la dispoziție de compania de croaziere, care te lasă foarte aproape de centru.

Ziua noastră în Barcelona a fost o combinație perfectă între descoperiri culturale și relaxare. Prima oprire: impunătoarea Sagrada Familia(bilete intrare Sagrada Familia), unde am rămas minute întregi cu privirea pierdută în detaliile incredibile ale fațadelor. Apoi am ajuns la Casa Batlló, unde magia lui Gaudí ne-a teleportat într-o lume de culori și forme jucăușe.
Ne-am dorit o zi fără alergătură, așa că am luat-o încet la pas prin Parcul Güell, bucurându-ne de verdeață, de arhitectura fantastică și de zâmbetele celor care, ca și noi, trăiau momentul.
Am încheiat ziua într-un mod delicios: o porție generoasă de paella și un pahar de sangria savurate la un restaurant din port
Zi de navigare pe mare – Croazieră Mediterană 2025
Am avut o zi plină de distracție pe mare, unde am putut să ne bucurăm de toate facilitățile vasului. Am stat pe șezlong, am făcut băi de soare, am fost la piscină și ne-am răcorit în jacuzzi. Ne-am plimbat prin magazinele de pe promenadă, am savurat o înghețată artizanală și am asistat la câteva spectacole organizate pe puntea centrală.

Pentru cei mai activi, existau și clase de fitness sau sesiuni de dans, iar pentru momentele de relaxare completă, spa-ul vasului părea o oază de liniște. Am explorat fiecare colțișor – de la zona de joacă pentru copii, până la barurile tematice și lounge-urile unde muzica live ne însoțea pașii.
Cagliari, Sardinia: Relaxare pe plaja Poetto
În a patra zi a croazierei noastre am ajuns în Sardinia – o insulă care pur și simplu ne-a cucerit din prima clipă. Nici nu am coborât bine de pe vas și deja simțeam atmosfera relaxată, tipic mediteraneană, iar la finalul zilei știam sigur: vrem neapărat să ne întoarcem aici.

Escala noastră a fost în Cagliari, capitala insulei, și de data asta am decis să schimbăm puțin ritmul. Am lăsat în urmă explorările urbane și am ales să avem o zi completă de relaxare, la plaja Poetto – una dintre cele mai cunoscute și iubite plaje din Sardinia.
Transferul de la port până la plajă a fost ușor și rapid: un autobuz local ne-a dus direct, fără bătăi de cap. Odată ajunși, am găsit o întindere nesfârșită de nisip fin, apă limpede ca cristalul și un vibe de vacanță cum rar întâlnești.
Apa era perfectă – curată, caldă, numai bună pentru bălăceală și relaxare, iar priveliștea cu munții care străjuiau plaja adăuga un farmec aparte locului. A fost una dintre cele mai liniștite și frumoase zile ale croazierei, o adevărată pauză de respiro în mijlocul aventurii noastre mediteraneene.
Napoli – Croazieră Mediterană 2025
Ultima noastră oprire a fost în Napoli, orașul lui Maradona și locul unde Italia pulsează cel mai intens. Încă din zori, aventura promitea ceva special: la ora 6 dimineața, înainte de a ancora, vasul a făcut o scurtă oprire în fața insulei Capri. Atmosfera era magică – soarele abia răsărise, marea era liniștită, iar în aer plutea mirosul de cafea proaspătă. Ca o surpriză plăcută, Costa ne-a întâmpinat cu un espresso napoletan servit pe punte, dând startul perfect pentru o zi plină de senzații.

Ajunși în Napoli, am fost întâmpinați de un oraș care nu te lasă indiferent. Aici nu există cale de mijloc: fie te îndrăgostești iremediabil, fie îl respingi din prima. Atmosfera e vibrantă, străzile sunt pline de viață, dar trebuie să recunoaștem – și de gunoaie și haos. Napoli e murdar, e agitat, uneori chiar periculos, însă dacă vii cu așteptările potrivite și cu sufletul deschis, îți va intra adânc în inimă.

Nouă ne-a plăcut enorm, în ciuda tuturor micilor inconveniente. Am privit Napoli exact așa cum e: un oraș autentic, pasional, cu străzi zgomotoase, scutere grăbite și oameni care trăiesc fiecare clipă cu intensitate. Și da, credem că oricât de multe ai fi citit sau auzit despre el, Napoli are darul să te fascineze în felul lui unic și să îți rămână mereu în memorie.
Civitavecchia – Debarcarea
În ultima zi, am ajuns în Civitavecchia. Am făcut check-out și ne-am îndreptat spre Roma cu trenul, de unde am luat avionul spre România.
🍴 Mâncarea la bordul Costa Smeralda: Libertatea de a alege ce vrei, când vrei
Unul dintre lucrurile care ne-au cucerit imediat pe Costa Smeralda a fost libertatea: libertatea de a decide, în fiecare zi, cum vrem să luăm masa, bineînțeles, totul all inclusive.
Aveam mereu două opțiuni la îndemână:
- dacă ne doream o masă relaxată, elegantă, cu feluri servite la masă, mergeam la unul dintre restaurantele principale à la carte, unde meniul se schimba zilnic și aveam mereu parte de preparate proaspete și savuroase;
- dacă, în schimb, voiam ceva mai rapid sau bebe avea nevoie să mănânce imediat, alegeam bufetul suedez La Sagra dei Sapori, unde găseai absolut orice, de la paste și pizza, până la salate, fructe sau deserturi delicioase.
Atmosfera era diferită în funcție de alegere: la restaurant te bucurai de liniște, servire impecabilă și un mic răsfăț culinar, în timp ce la bufet simțeai agitația veselă a unui mic oraș în mișcare, cu familii, copii și turiști din toată lumea.

Ne plăcea mult că nu exista niciun fel de presiune: în fiecare zi alegeam exact ce ni se potrivea – în funcție de program, de starea noastră de spirit sau de cum coopera micuțul nostru explorator.

Și sincer, să stai pe terasa vasului, să mănânci o pizza autentică italiană, în timp ce privești marea cum sclipește sub soare… e una dintre acele amintiri simple, dar incredibil de frumoase, pe care o să le păstrăm mereu cu noi.
Ce trebuie să știi despre restaurantele de la Costa Smeralda și despre mâncarea all inclusive?
- În momentul în care faci check-in, ți se va repartiza un restaurant și un interval orar la care trebuie să iei cina. Dacă nu îți convine restaurantul ales, poți să îl schimbi doar în prima seară. Așadar, mergi la recepție și îl poți schimba. Restaurantele sunt destul de diferite, deci experiența poate să difere de la un restaurant la altul, deși mâncarea este aceeași.
- Mâncarea a la carte este extraordinară, vei primi 4 feluri de mâncare, la fiecare fel putând să îți alegi din 2 preparate. Crede-mă, nu vei găsi asemenea mâncare la un hotel clasic care se încadrează în același buget. Îți las mai jos câteva poze cu mâncarea.
Ce activități ai la dispoziție pe un vas de croazieră?
După părerea noastră, viața la bordul unui vas de croazieră precum Costa Smeralda seamănă cu viața într-un mic oraș de vacanță… doar că plutitor. Fiecare colț e gândit astfel încât să ai mereu ceva de făcut, indiferent dacă vrei relaxare sau aventură.
Dacă îți dorești momente de liniște, te poți retrage pe unul dintre șezlongurile de pe punțile exterioare, cu marea albastră întinsă cât vezi cu ochii. Piscinele și jacuzzi-urile te așteaptă să te răcorești sau să te relaxezi la soare, iar pentru o doză suplimentară de răsfăț, centrul spa oferă masaje, saună și tratamente wellness.
Cei mai activi au la dispoziție o sală de fitness complet echipată, terenuri de sport, clase de yoga, zumba etc. Iar dacă vrei să te plimbi pur și simplu, promenada vasului îți oferă un circuit perfect pentru o plimbare la pas cu briza mării în față.
La capitolul distracție, vasul de croazieră nu dezamăgește: în fiecare seară poți merge la spectacole live – de la piese de teatru și acrobații, până la concerte și show-uri de lumini. Barurile tematice și lounge-urile te îmbie cu muzică bună și cocktailuri colorate, perfecte pentru o seară de vacanță reușită.
Pe scurt, fiecare zi petrecută pe Costa Smeralda poate fi exact cum îți dorești: activă, relaxantă, plină de descoperiri sau de leneveală totală. Totul e să te lași purtat de val.
Ce ne-a surprins plăcut pe vasul Costa Smeralda și ce păreri avem despre el?
Deși citisem și ne informasem destul de bine înainte de croazieră, vasul a reușit să ne surprindă în moduri plăcute la fiecare pas.
În primul rând, organizarea a fost impecabilă. Totul funcționa perfect, de la îmbarcare și până la cele mai mici detalii din fiecare zi petrecută la bord. Nu am simțit niciodată aglomerație sufocantă, deși vasul era plin.

Calitatea mâncării a fost peste așteptări – diversitate mare, gust excelent și un standard înalt chiar și în restaurantele incluse.
Atmosfera de la bord a fost relaxată și prietenoasă. Indiferent că erai în căutare de liniște sau de distracție, găseai mereu locul potrivit pentru tine, fără să te simți constrâns de un anumit program.
Ce am învățat după prima croazieră? Sfaturi pentru viitorii pasageri din propria experiență
Prima noastră croazieră ne-a învățat câteva lucruri valoroase, pe care le-am simțit pe pielea noastră și pe care vrem să le împărtășim:
- Ajungi cu o zi înainte în orașul de îmbarcare. Zborurile pot întârzia, pot apărea probleme neașteptate, iar croaziera nu te va aștepta. Un plus: ai ocazia să vizitezi un oraș în plus!
- Alege tipul de cabină în funcție de nevoi, nu de impuls. Cu un bebe, un balcon a fost ideal. Dacă ești doar cu partenerul și stai mult pe punte, o cabină interioară sau cu geam poate fi perfectă și mult mai avantajoasă ca preț.
- Păstrează un ghiozdan cu lucrurile esențiale la îmbarcare. Trolerele mari vin mai târziu, deci ai grijă să ai la tine actele, haine de schimb, scutece, gustări sau alte lucruri importante.
- Fii flexibil în escale. Nu trebuie să vezi „tot” într-o zi. Bucură-te de locuri fără presiune, fără planuri stricte.
- Profită de viața de la bord. Chiar dacă escalele sunt tentante, și zilele de navigare sunt o experiență minunată dacă știi să le trăiești.
Merită o croazieră de 7 zile în Mediterană? Părerea noastră sinceră
Dacă ne ceri părerea, răspunsul e clar: da, merită cu vârf și îndesat!
Croaziera în Mediterană ne-a oferit un echilibru perfect între relaxare și explorare. Am vizitat orașe superbe, fără să ne facem griji cu bagajele sau cazările, am savurat mâncare excelentă, ne-am bucurat de confort și servicii de top și am strâns amintiri minunate alături de familia noastră.

Sigur, au existat și mici provocări – unele orașe mai aglomerate sau momente în care somnul bebelușului dicta programul , dar toate au făcut parte din farmecul unei vacanțe adevărate.
Dacă iubești călătoriile, diversitatea locurilor, marea și confortul, o croazieră în Mediterană poate deveni una dintre cele mai frumoase experiențe pe care să le trăiești.
Cât costă o croazieră de 7 zile cu all inclusive în Mediterană în 2025? Cât am dat noi?
Un alt lucru despre care merită să îți povestim este cum am reușit să obținem un preț foarte bun pentru croaziera noastră.
Noi am prins o ofertă last minute, ceea ce, în lumea croazierelor, înseamnă că am rezervat cu aproximativ 2-3 luni înainte de plecare. În această perioadă, companiile de croazieră scad prețurile pentru a umple ultimele locuri rămase la bord, iar tarifele pot fi mult mai bune decât cele afișate cu un an înainte.
Așa am reușit să obținem un tarif excelent pentru ceea ce am primit: pentru o cabină exterioară cu balcon, am plătit prețul de 1878 euro pentru toată croaziera. Eu zic că este o croazieră ieftină, având în vedere că pentru același lucru poți plăti și cu 500 de euro mai mult, dacă iei în perioada nepotrivită.
La acest preț s-a adăugat însă și bacșișul obligatoriu, care se plătește direct pe vas. În cazul nostru, bacșișul a fost de aproximativ 11 euro/zi de persoană(fără copil, desigur). Bineînțeles, am plătit și bilete de avion separat.
Chiar și cu bacșișul inclus, raportul calitate-preț a fost fantastic, mai ales dacă ținem cont că în acești bani am avut:
- cazare 7 nopți,
- trei mese principale pe zi,
- gustări între mese,
- acces la piscine, spectacole, activități și toate facilitățile vasului,
Sfatul nostru? Dacă ești flexibil cu datele și poți să îți organizezi concediul cu câteva luni înainte, merită să urmărești ofertele last minute. Poți găsi croaziere spectaculoase la prețuri mult mai bune decât ai crede.
Croaziera noastră pe Costa Smeralda a fost o experiență completă: relaxare, descoperiri noi și momente frumoase petrecute în familie.
Ne-am bucurat de fiecare zi petrecută la bord și în orașele vizitate, iar la final am rămas cu amintiri de neuitat.
Cu siguranță, o astfel de vacanță merită trăită cel puțin o dată în viață! Noi, cu siguranță, vom mai merge de câteva ori.
Întrebări frecvente despre Croaziere în Mediterană
❓1. Cât costă o croazieră în Mediterană?
Prețul unei croaziere în Mediterană variază mult în funcție de sezon, companie, itinerariu și tipul de cabină ales. Pentru o croazieră de 7 nopți cu o linie precum Costa Cruises sau MSC, prețurile reale pornesc de la 900–1.200 euro de persoană pentru o cabină interioară, în extrasezon.
Dacă alegi o cabină cu balcon, cum am făcut noi, și călătorești în sezon, prețul poate ajunge ușor la 1.700–2.000 euro pentru două persoane, fără zboruri incluse. La acest tarif se adaugă bacșișul obligatoriu, care se plătește pe vas (aprox. 10–12 euro/zi/persoană, deci în total cam 150–200 euro pentru două persoane).
👉 Sfat util: Dacă vrei un preț mai bun, urmărește ofertele last minute (2-3 luni înainte de plecare) sau rezervă din timp, în perioadele de early booking.
❓2. Ce este inclus în prețul unei croaziere?
Prețul standard al unei croaziere include:
Cazarea în cabina aleasă (interioară, exterioară, cu balcon, suite);
Trei mese pe zi (mic dejun, prânz, cină) în restaurantele principale;
Acces la bufet și gustări între mese;
Spectacole seara, evenimente tematice și activități de zi;
Acces la piscine, jacuzzi, săli de fitness, terenuri de sport și punțile exterioare.
❌ Nu sunt incluse: băuturile alcoolice (și unele nealcoolice, în funcție de companie), excursiile opționale în porturi, serviciile de spa, internetul, mesele în restaurantele premium și, în unele cazuri, bacșișul (care e totuși obligatoriu, dar separat de prețul afișat).
❓3. Este potrivită o croazieră în Mediterană pentru familii cu copii mici?
Absolut! Vasele moderne precum Costa Smeralda sunt foarte bine echipate pentru familii. Vei găsi:
Mini cluburi și zone de joacă, adaptate pe grupe de vârstă;
Piscine speciale pentru copii, tobogane, spații sigure;
Pătuțuri, scaune înalte, încălzitoare de biberoane disponibile gratuit, la cerere;
Meniuri speciale pentru copii, personal foarte prietenos și înțelegător.
Singurul aspect important este să te organizezi bine: programul copilului poate dicta ritmul vacanței, iar cabinele mai mari (cu balcon) sunt de multe ori mai confortabile pentru familii.
❓4. Cât de devreme trebuie rezervată o croazieră?
Dacă ai perioade fixe de concediu, îți dorești o cabină anume sau vrei să alegi dintre cele mai bune itinerarii, atunci e recomandat să rezervi cu 6–12 luni înainte. Companiile de croazieră oferă adesea reduceri early booking și extra beneficii (upgrade gratuit, pachet de băuturi inclus etc.).
Dacă ești flexibil și poți pleca oricând, last minute-ul este o variantă excelentă. Cu 2-3 luni înainte de plecare, multe croaziere scad prețurile considerabil pentru a umple cabinele rămase — așa am făcut și noi.
❓5. Ai nevoie de pașaport pentru o croazieră în Mediterană?
Majoritatea itinerariilor din Mediterană includ țări din spațiul Schengen, deci teoretic poți călători cu buletinul (carte de identitate), dacă ești cetățean român. Totuși, unele companii de croazieră cer obligatoriu pașaport, iar dacă vasul oprește într-o țară non-UE (ex: Tunisia, Egipt, Israel), pașaportul devine obligatoriu.
👉 Recomandare: indiferent de traseu, este cel mai sigur să ai pașaport valabil cel puțin 6 luni de la data întoarcerii.
Leave a Comment