
București este un oraș frumos, plin de activități și posibilități de recreere, dar dacă vrei să evadezi din aglomerația urbană și să te bucuri de locuri de vizitat lângă București, atunci lista cuprinde destul de multe atracții și obiective fascinante pe care le poți explora.
Vei descoperi informații despre cele mai impresionante palate, mănăstiri și sugestii despre ce să faci lângă București cu copiii. Fie că ești în căutare de zone și atracții istorice și culturale, de parcuri naturale, de distracții sau de mănăstiri, zona din jurul Bucureștiului este plină de destinații interesante.
Nu mă voi mai lungi, ci voi trece direct la prezentarea acestora, împreună cu detalii și sfaturi esențiale acolo unde este cazul.
Obiective turistice lângă București – Palate și castele
1. Palatul Mogoșoaia – Locuri de vizitat lângă București

Situat în apropiere de capitală, la doar 15 km, acest palat este unul din cele mai impresionante palate construite în stil brâncovenesc din România.
A fost construit în secolul 18, și atrage atenția vizitatorilor prin arhitectura sa deosebită, cu influențe bizantine, otomane, renascentiste și baroce. Interiorul impresionează și el prin mobilierul de epocă și colecțiile de artă, iar grădinile concepute în stil englezesc sunt și ele la înălțime, fiind un loc ideal pentru plimbări relaxante.
Complexul cuprinde palatul propriu-zis, frumoasa curte interioară, turnul porții, vechea casă de oaspeți Vila Elchingen, sera de flori și cavoul familiei. Toate acestea te vor introducere în fascinanta lume a României de atunci, o incursiune istorică cu care îți poți petrece o după-amiază fascinantă în afara Bucureștiului.
Pentru cei care se întreabă ce să faci lângă București cu copii, este una din destinațiile pe care le pot trece în itinerariu, deoarece în curtea interioară sunt amenajate și spații de joacă pentru copii. Încă un lucru care face locul și mai interesant și atractiv este acela că periodic, se organizează ateliere culturale și evenimente dedicate tot celor mici.
Prețurile de intrare sunt accesibile, deci poți lejer să îți treci această atracție pe harta de obiective turistice de lângă București.
2. Palatul Știrbei din Buftea – Locuri de vizitat lângă București

Puțin mai departe, la 20 de km depărtare de București, se află Palatul Știrbei. Construit în secolul 19, de Barbu Dimitrie Știrbei, aceasta este încă o construcție care nu te lasă să te depărtezi prea mult de capitală.
Conceput inițial mai mic decât ceea ce vei găsi acum acolo, construcția s-a dezvoltat treptat, urmașii lui Barbu Știrbei, modificând constant locul, până a ajuns așa cum este azi. Palatul este înconjurat și el de grădini bogate și întinse, potrivite pentru o deconectare de la viața cotidiană și aducând o infuzie sănătoasă de relaxare.
Pe lângă vizitarea palatului, care la fel ca în cazul precedent este accesibilă ca preț, în anumite perioade ale anului, turiștii pot profita de evenimente culturale și festivaluri desfășurate în curtea palatului.
Obiective turistice de lângă București – Mănăstiri
Pentru cei care vor sa evadeze din oraș, nu trebuie sa se depărteze prea mult de București, deoarece pe lângă palatele despre care am vorbit, ai la îndemână și numeroase mănăstiri în care îți poți găsi liniștea.
Pe lângă partea spirituală, acestea sunt locuri ideale pentru plimbări și pentru relaxare în mijlocul naturii. De asemenea, unele din ele spun povesti interesante, mai frumoase, sau mai dureroase despre trecut, zugrăvind imaginea altor epoci, cu provocările și bucuriile de atunci.
Un exemplu este Mănăstirea Cernica, care a trăit momente de mare tulburare, când turcii invadau Țara Românească, iar zidurile Mănăstirii adăposteau o mulțime mare de bucureșteni.
Hai sa vedem în continuare, care sunt cele mai reprezentative mânăstiri de lângă București.
3. Mănăstirea Cernica, o oază de relaxare lângă capitală – Locuri de vizitat lângă București

A fost inființată în secolul 17, iar astăzi este una din cele mai importante vetre monahale ale țării. Locul este de o frumusețe rară, deoarece mănăstirea este așezată pe un ostrov, pe o limbă de pământ înconjurată de apă.
Ce poți face aici? Poti vizita Muzeul mănăstirii, poate unul din cele mai interesante muzee de lângă București, te poți bucura de natură și poți vizita locașele de cult.
Pentru mai multe zone încărcate de spiritualitate, citește și articolele legate de obiectivele turistice Maramureș și Bucovina.
4. Mânăstirea Căldărușani – Locuri de vizitat lângă București

Aceasta este încă o mănăstire veche, cu un farmec aparte, pe care trebuie să o vizitezi neaapărat dacă ai fost și la Cernica. Și aici vei găsi un muzeu, iar spectacolul naturii este la înălțime și aici. Vei găsi o biserică mare, impunătoare, cu picturi valoroase și o bibliotecă cu exemplare de manuscrise foarte rare.
5. Mănăstirea Snagov – Locuri de vizitat lângă București

Aceasta se află pe o insulă iar accesul se face pe un pod. Merită și trebuie să faci o vizită și aici, deoarece cadrul natural este spectaculos. Curtea mănăstirii este foarte frumoasă, potrivită pentru relaxare și are și un ponton, unde te poți relaxa pe malul lacului.
Obiective turistice de lângă București – Parcuri de distracție
Acum vom schimba registrul și vom adăuga puțină efervescență itinerariului nostru.
6. Edenland Park – Locuri de vizitat lângă București

Ce să faci lângă București cu copiii? Iată răspunsul potrivit: Edenland Park. Încă de când intri, dai de un parc mare de joacă, dar și de o mică grădină zoologică pe care o poți vizita gratuit.
O zi de aventura aici, va fi de neuitat pentru copii și fii sigur, dacă vi o dată, vei reveni cu siguranță.
Atracții și activități: loc de joacă, zoo, trasee prin copaci, închiriere de biciclete, paintball, tir cu arcul și posibilitatea de a te bucura de case suspendate în copaci.
Parcul include și zone de relaxare pentru părinți cu mici terase, unde pot savura o băutură răcoritoare sau o înghețată în familie.
7. Therme – Locuri de vizitat lângă București

Piscine termale, tobogane, zone de Spa și totul într-o atmosferă tropicală. Dacă ești iubitor de apă și bălăceală și nu ai fost încă la Therme București, trebuie să te duci.
Nu este un simplu complex de piscine ci și un centru wellness cu saune tematice și băi termale.
Pe lângă toate acestea, atenția oferită grădinii tropicale, te va impresiona. Cât despre prețuri, acestea difera în funcție de biletele pentru care optezi, dar în orice caz, merită experiența.
8. Divertiland Water Park – Locuri de vizitat lângă București

Acesta este cel mai mare parc acvatic din România și vine la pachet cu tot tacamu’, piscine de diferite adâncimi, tobogane spectaculoase, zone de joacă pentru copii și altele.
Gama de activități pe care le poți face este diversificată, incluzând piscina cu valuri, râul leneș, toboganul kamikaze. Prețurile variază, ca și în cazul precedent, de opțiunile proprii.
În zilele toride de vară, este locul potrivit pentru o escapadă in familie. Cei mici, și nu numai, vor aprecia foarte mult experiența.
Descoperă și impresionantul parc de distracții Disneyland din Paris
Obiective turistice de lângă București – Atracții istorice și muzee
9. Conacul Bellu – Locuri de vizitat lângă București

În comuna Urlați, județul Prahova, la 60 km de București, se află una din cele mai frumoase clădiri istorice din sudul României, conacul Bellu, construit în secolul 19.
Astăzi este un muzeu care conține colecții de artă, obiecte din epoca respectivă, mobilă de epocă, valoroasă și obiecte personale ale familiei Bellu. Odinioară, aceasta era o foarte influentă familie boierească, iar acest conac era reședința familiei.
Camerele păstrează aerul boem, aristrocratic, iar muzeul este completat de grădina conacului, care oferă un cadru natural foarte frumos. Una peste alta, este un loc deosebit în apropiere de București, care te trimite înapoi în timp și îți povestește despre vremuri apuse.
10. Muzeul Nicolae Grigorescu – Locuri de vizitat lângă București

De data aceasta, o atracție potrivită pentru iubitorii de artă în general și pentru cei ai picturii în special. Este situat în orașul Câmpina, la 100 km de București, dar merită un drum până aici dacă vrei să te bucuri de operele marelui pictor.
11. Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi – Locuri de vizitat lângă București

Situat la aproximativ 40 km în sud, acest obiectiv turistic de lângă București, este unul care trebuie musai trecut în itinerariul tău de călătorie.
Nu doar valoarea istorică așează această atracție pe o hartă importantă a obiectivelor turistice de lângă București, ci și arhitectura sa, în stil Brâncovenesc, simbol al puterii voievodale la vremea respectivă.
Ansamblul include palatul, o biserică și mai multe clădiri anexe, toate fiind construite de marele domnitor, în secolul 17. O vizită aici este o oportunitate rară de a înțelege stilul de viață al unei familii boierești, dar și epoca brâncovenescă, cea în care ansamblul a luat viață.
Obiective turistice de lângă București – Zone naturale
Ca multe capitale europene, cum este Budapesta(vezi obiective turistice Budapesta) spre exemplu, și Bucureștiul are numeroase zone naturale în împrejurimi. Există multe locuri în care îți poți petrece o zi sau un weekend în afara Bucureștiului, fiecare cu unicitatea și farmecul său. Să nu lungim suspansul și să trecem la prezentarea acestor locuri, să le descoperim frumusețea, dar și activitățile pe care le poți desfășura în fiecare din ele.
12. Parcul Național Comana – Locuri de vizitat lângă București

Situat la doar câțiva kilometri de București, poate fi o surpriză foarte plăcută pentru mulți turiști și iubitori de natură. Ce poți face aici? Poți căuta câteva imagini de aici și acestea vor vorbi de la sine.
Vei descoperi că poți face plimbări prin natură, participa la diverse activități, poți observa păsările, poți vizita Centru de Educație Ecolonatu și poți face drumeții și plimbări cu bicicleta.
Nu cred ca este nevoie sa mai specific..cadrul natural este fantastic.
13. Rezervația de zimbri de la Bucșani – Locuri de vizitat lângă București

Situat puțin mai departe de București, la 70 de km, este totuși un loc care merită efortul, deoarece această specie este pe cale de dispariție și sunt puține locuri în care aceste animale pot fi observate în mediul lor natural. Iubitorii de natură și de animale vor avea ce vedea, iar cei mici vor putea învăța despre importanta protejării animalelor.
14. Pădurea și Lacul Snagov – Locuri de vizitat lângă București

Popularitatea acestui loc este destul de mare, având în vedere frumusețea răpitoare naturii de aici și apropierea de București. Această atracție este cu adevărat un loc potrivit în care să îți petreci o zi relaxantă, asa că nu ezita să o treci pe harta de obiective turistice de lângă București.
Ce poți face aici? Păi, în primul rând, plimbări pe malul lacului, pescuit, plimbări cu barca, plimbări prin pădure, observarea păsărilor sau drumeții.
15. Parcul dendrologic Chitila – Locuri de vizitat lângă București

Deși tot aproape de București, nu beneficiază de faima obiectivului turistic precedent. Acest parc este o adevărată grădină botanică în aer liber, care adună împreună, o diversitate mare de specii de plante și arbori. Ce poți face aici? În principal, plimbările pe aleile parcului și relaxarea în mijlocul acestui colț de natură. Este o activitate ideală pentru o escapadă de o oră-două, deci gata, trece-o și pe ea în itinerariu și hai sa mergem mai departe.
16. Valea Doftanei și Lacul Paltinu – Locuri de vizitat lângă București

De data asta te duc puțin mai departe de București, deși nu foarte departe, cam la 120 km. Locul este de o frumusețe răpitoare. Poți explora aceste zone prin plimbări scurte sau poți face drumeții serioase dacă ești pasionat.
De asemenea, te poți plimba cu barca pe lac, ceea ce va fi o experiență absolut unică.
Dacă decizi să vii aici, rezervă-ți cel puțin o zi întreagă, deși ar fi recomandat totuși să fie două zile, pentru a cuprinde cât mai multe obiective și activități și a simți cu adevărat savoarea acestui loc mirific. De exemplu, poți vizita Valea Doftanei, Muzeul Nicolae Grigorescu și Muzeul Memorial „B.P.Hasdeu”, ultimele 2 fiind din Câmpina, un oraș foarte apropiat de Valea Doftanei.
Leave a Comment